Ministrul saudit al Energiei, prințul Abdulaziz bin Salman, a părut să amenințe în ultimele săptămâni cu un război total al prețurilor pentru a restricționa membrii recalcitranți ai OPEC+ care nu au respectat cotele de producție ale alianței.
Strategia a părut să se intensifice în weekend. Sâmbătă, șase membri cheie ai Organizației Țărilor Exportatoare de Petrol, plus Rusia și Kazahstanul, au convenit să anuleze rapid reducerile de producție pentru a doua lună consecutiv.
Decizia de a adăuga 411.000 de barili de petrol pe zi în iunie înseamnă că, între aprilie și sfârșitul lunii viitoare, OPEC+ va fi adăugat 960.000 de barili pe zi pe piață, care este deja bine aprovizionată.
Surse din cadrul OPEC+ au declarat pentru Reuters că grupul ar putea accelera și mai mult creșterile de producție și ar putea readuce pe piață până la 2,2 milioane de barili pe zi până în noiembrie.
Mișcările OPEC+ au șocat piața, trăgând luni prețurile de referință ale țițeiului Brent sub 60 de dolari pe baril, un prag sub care mulți producători se vor chinui să câștige bani.
Și mai amenințător este faptul că prețurile futures ale petrolului, începând cu luna octombrie, se află acum într-o structură contango, în care prețurile țițeiului pentru livrare viitoare se tranzacționează la prețuri mai mari decât contractele pentru livrare mai apropiată, indicând așteptările pieței privind o ofertă excedentară pe termen lung.
Acest lucru îi va face probabil pe producătorii de petrol să se gândească de două ori înainte de a investi în producție nouă și ar putea determina mulți producători de șist american cu ciclu scurt să își reducă activitatea.
La prima vedere, acesta pare un model familiar. În 2014, Arabia Saudită a lansat un război al cotei de piață pentru a strangula producția de șist bituminos din SUA, aflată în creștere. În 2020, s -a ciocnit cu Rusia în punctul culminant al pandemiei de coronavirus.
Și astăzi, regatul permite o ofertă mai mare pentru a inunda piețele, într-un moment în care este supărat pe Kazahstan, Irak și, eventual, Emiratele Arabe Unite pentru depășirea repetată a cotelor de producție în cadrul unui acord de aprovizionare OPEC+.
Înseamnă asta că rezultatul va fi același astăzi? Nu neapărat.
Războiul prețurilor din 2014-2016 a atins în mare măsură obiectivele Riadului, reducând aprovizionarea globală și sporind controlul Arabiei Saudite asupra pieței, la fel ca și disputa din 2020, care a dus la reducerea producției între Arabia Saudită și Rusia, care au convenit să își coordoneze activitățile în viitor.
Însă de data aceasta Arabia Saudită se confruntă cu o problemă majoră. Strategia sa de creștere a ofertei ar putea să nu producă un răspuns adecvat la cerere, o componentă esențială a oricărui război al prețurilor de succes.
Din punct de vedere istoric, prețurile mai mici la petrol au generat o cerere mai mare, în special pe piețele sensibile la prețuri din Asia și Statele Unite. Cererea globală a crescut cu aproape 2 milioane de barili pe zi în 2015, peste media deceniului trecut de 1,3 milioane de barili pe zi, conform datelor de la Agenția Internațională a Energiei.
Însă scăderea cu 20% a prețurilor petrolului de la începutul acestui an a fost, probabil, determinată în principal de îngrijorările legate de perspectivele cererii globale, din cauza războiului comercial al președintelui american Donald Trump , în special a disputei cu China.
Încetinirea activității de transport de mărfuri între cele mai mari două economii ale lumii și avertismentele venite din partea unor multinaționale de renume sugerează că tensiunile ar putea persista luni de zile, dacă nu chiar ani de zile.
Prin urmare, nu există nicio garanție că o scădere bruscă a prețurilor petrolului va declanșa o creștere semnificativă a cererii.
În schimb, producătorii ar putea ajunge să se lupte pentru o parte din cererea de petrol în scădere. Acest lucru ar putea produce o volatilitate suplimentară a prețurilor și ar putea submina controlul de lungă durată al Riadului asupra pieței.
Poate că o paralelă mai bună poate fi trasă cu sfârșitul anului 1997 , când OPEC a majorat brusc cotele de producție ale membrilor cu doar câteva luni înainte de izbucnirea crizei financiare asiatice, ceea ce a dus la o scădere de 50% a prețurilor petrolului în următoarele 12 luni, pe măsură ce cererea s-a prăbușit.
