„Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat că, în vara anului 2023, sub pretextul angajării la o agenţie de modelling, cel în cauză ar fi indus în eroare o victimă minoră (de 16 ani la acea dată) şi i-ar fi solicitat să îi trimită poze şi videoclipuri, care să o înfăţişeze în ipostaze sexuale explicite. Ulterior, bărbatul ar fi contactat victima de pe o reţea de socializare folosind un cont fals şi i-ar fi cerut să-i mai trimită materiale de acelaşi fel, sub ameninţarea că, în cazul unui refuz, le va distribui părinţilor ei pe cele primite”, precizează comunicatul de presă transmis de Poliţia Română, potrivit Agerpres.
De asemenea, pe parcursul anului 2025, bărbatul ar fi solicitat victimei să se întâlnească pentru a întreţine relaţii sexuale şi ar fi reiterat cererea de a-i trimite alte materiale pornografice, ameninţând-o că, în caz contrar, le va face publice pe cele aflate în posesia sa.
În urma percheziţiei efectuate, au fost ridicate de la domiciliul celui în cauză mai multe dispozitive de stocare a datelor.
Procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Olt au dispus reţinerea bărbatului, pentru 24 de ore. Ulterior, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Olt a dispus, vineri, arestarea preventivă a acestuia, pentru 30 zile.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Argeş.