Argeş: Bărbat ridicat de poliţişti, după ce postat pe TikTok un film în care spune cum ar tăia capetele evreilor. Bărbatul are 37 de ani şi este dintr-o comună din Prahova

Un bărbat de 37 de ani din judeţul Prahova a fost ridicat de către poliţiştii argeşeni şi dus la audieri, după ce a postat pe TikTok un film în care spune cum ar tăia capetele evreilor, dar şi cum reacţionează un om atunci când îi este tăiat capul. El a fost găsit într-un bar, iar între timp filmul, a fost şters.

„În ziua de 8 decembrie a.c., poliţiştii argeşeni s-au sesizat din oficiu cu privire la apariţia în spaţiul public, pe o reţea de socializare, a unui clip în care o persoană face afirmaţii motivate de ură la adresa persoanelor de etnie evreiască. Ulterior, persoana în cauză a fost depistată la un local din municipiul Piteşti.  Cel în cauză a fost condus la sediul poliţiei, stabilindu-se că este un bărbat de 37 de ani, din judeţul Prahova”, anunţă, duminică seară, oficialii Poliţiei judeţene Argeş. 

 
Surse judiciare au precizat pentru News.ro că prahoveanul este don comuna Talea. El a postat pe TikTok un film în care cum ar tăia capetele evreilor, dar şi cum reacţionează un om atunci când îi este tăiat capul.
 

Între timp, filmul cu mesaj antisemit a fost şters de pe reţeaua de socializare.
 
În urma postării imaginilor a fost deschis dosar penal iar la ora transmiterii acestei ştiri poliţiştii desfăşoară cercetări, pentru stabilirea situaţiei de fapt şi luarea măsurilor legale.

Macron salută căderea ”statului barbariei” în Siria

Braşov: Doi tineri care au vrut să evite aglomeraţia de pe DN 73 au rămas blocaţi cu autoturismul pe un drum local de care au auzit pe reţelele de socializare şi care iarna e impracticabil. Au fost scoşi din nămeţi de către jandarmi