Switch to the dark mode that's kinder on your eyes at night time.
Switch to the light mode that's kinder on your eyes at day time.
Argeş: Copaci doborâţi de rafalele de vânt, şi inundaţii, în mai multe localităţi, în urma furtunii. Cel mai afectat este municipiul Piteşti – FOTO
Ploile torenţiale şi vântul puternic au făcut pagube importante în judeţul Argeş. Municipiul reşedinţă judeţ a fost cel mai afectat, pompierii având zeci de intervenţii în Piteşti pentru îndepărtarea arborilor doborâţi de vijelie şi pentru evacuarea apei adunate în subsolurile uni clădiri ca urmare a averselor.
Vijelia a provocat pagube importante în Piteşti. Mai multe străzi au fost blocate după ce rafalele de vânt au rupt crengi sau au doborât copaci. A fost nevoie de intervenţia pompierilor pentru îndepărtarea copacilor smulşi sau dezrădăcinaţi în cartiere precum Războieni, Exerciţiu, Trivale, sau Craiovei.
Pe strada Exerciţiu, a fost nevoie de intervenţia salvatorilor pentru degajarea unor elemente desprinse de pe faţada unui bloc, care puneau în pericol siguranţa trecătorilor.
În mai multe zone din municipiu apa adunată în urma ploilor abundente a inundat subsoluri.
Municipiul Piteşti nu a fost singurul afectat de furtună. La Curtea de Argeş au fost de asemenea inundaţii care au necesitat intervenţia pompierilor pentru evacuarea apei din gospodării
În comuna Moşoaia şi Mărăcineni au fost inundaţii şi pomi rupţi de vijelie, iar la Godeni vântul a doborât un copac.
„Pentru sprijinul pompierilor de la Detaşamentele Piteşti şi Bradu, în scopul gestionării operative a misiunilor, s-a luat măsura creşterii capacităţii operaţionale de la următoarele subunităţi de pompieri: Detaşamentele Mioveni şi Câmpulung, Secţia Costeşti şi Punctele de Lucru Aninoasa, Rociu şi Izvoru. Totodată, pentru monitorizare a situaţiei şi adoptarea promptă a măsurilor pentru gestionarea eficientă a solicitărilor, la nivelul instituţiei noastre a fost activată grupa operativă. Mai mult decât atât, au fost transmise şi mesaje Ro-Alert pentru avertizare populaţiei din zonele vizate”, transmit oficialii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş.
În judeţul Argeş, avertizările de vreme rea sunt în vigoare până sâmbătă după amiază, la ora 18:00.
Here you'll find all collections you've created before.
Administrează consimțământul
Pentru a oferi cea mai bună experiență, folosim tehnologii, cum ar fi cookie-uri, pentru a stoca și/sau accesa informațiile despre dispozitive. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne permite să procesăm date, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site. Dacă nu îți dai consimțământul sau îți retragi consimțământul dat poate avea afecte negative asupra unor anumite funcționalități și funcții.
Funcționale
Mereu activ
Stocarea tehnică sau accesul este strict necesară în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu cerut în mod explicit de către un abonat sau un utilizator sau în scopul exclusiv de a executa transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.
Preferințe
Stocarea tehnică sau accesul este necesară în scop legitim pentru stocarea preferințelor care nu sunt cerute de abonat sau utilizator.
Statistici
Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice.Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice anonime. Fără o citație, conformitatea voluntară din partea Furnizorului tău de servicii de internet sau înregistrările suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau preluate numai în acest scop nu pot fi utilizate de obicei pentru a te identifica.
Marketing
Stocarea tehnică sau accesul este necesară pentru a crea profiluri de utilizator la care trimitem publicitate sau pentru a urmări utilizatorul pe un site web sau pe mai multe site-uri web în scopuri de marketing similare.