Opt persoane – trei adulţi şi cinci copii – ai fost transportate la spital, luni după-amiază, în urma unui accident în care au fost implicate două autoturisme, produs în judeţul Argeş.
Accidentul rutier s-a produs în comuna Pietroşani, satul Retevoeşti, fiind implicate două autoturisme.
Acolo au ajuns iniţial pompierii de la Detaşamentul Mioveni cu o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare şi o ambulanţă SMURD de prim ajutor calificat, alături de un echipaj SAJ, ulterior fiind suplimentate forţele de intervenţie cu o autospecială pentru transport personal şi victime multiple (ATPVM) şi încă un echipaj SMURD.
”Din primele informaţii, în eveniment sunt implicate opt persoane, care sunt evaluate medical de către echipajele medicale prezente la faţa locului. În urma evaluării, echipajele medicale, alături de ATPVM, au preluat şi transportă la spital opt persoane (trei adulţi şi cinci minori)”, a transmis ISU Argeş.


