Argeş: Patru bărbaţi, între care un minor, cercetaţi pentru tâlhărie, după ce au pierdut bani la barbut, apoi i-au jefuit pe cei care au câştigat. Trei dintre ei sunt în arest preventiv, minorul e arestat la domiciliu

Patru bărbaţi din judeţul Argeş sunt cercetaţi pentru infracţiunea de tâlhărie, după ce au pierdut bani la barbut, apoi au mers la cei care câştigaseră şi i-au jefuit. Unul dintre inculpaţi este minor şi a fost arestat la domiciliu, în timp ce ceilalţi trei, majori, au fost arestaţi preventiv.

Ancheta în acest caz a fost deschisă în urma unor reclamaţii privind fapte cu violenţă, la finalul unui joc de noroc, la care au participat mai multe persoane, în comuna Stolnici din judeţul Argeş.

„Din cercetări a rezultat faptul că în seara zilei de 18 octombrie a.c., 4 din cei 6 bărbaţi, cu vârste cuprinse între 17 şi 28 de ani, ar fi agresat fizic alte 2 persoane, de 28 şi 30 de ani, din aceeaşi localitate, în scopul de a-şi recupera sumele de bani pierdute în aceeaşi seară, în timpul unui joc de noroc (suma reclamată ca fiind sustrasă, fiind de 1420 de lei)”; informează, miercuri, oficialii Poliţiei judeţene Argeş.
Surse judiciare au declarat pentru News.ro că mai mulţi bărbaţi au jucat barbut la un bar din localitate la finalul jocului, atât cei care au pierdut, cât şi cei care au câştigat au plecat din local. Mai târziu, cei patru bărbaţi care au pierdut, au mers la cei care au câştigat pentru a solicita returnarea sumei pierdute. 

Cei implicaţi s-au luat la ceartă, apoi la bătaie.
În dimineaţa zilei de marţi, 29 octombrie, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Oraşului Costeşti, au dus la audieri şase bărbaţi, cercetaţi în acest dosar. 
„În urma probatoriului administrat în cauză, cei 4 bărbaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, fiind prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Costeşti, cu propunere de luare a unei măsuri preventive. În aceeaşi zi Judecătoria Costeşti a dispus arestarea preventivă a 3 indivizi, iar minorul a fost plasat în arest la domiciliu”, precizează oficialii Poliţiei.
Inculpaţii sunt acuzaţi de tâlhărie calificată, lovire sau alte violenţe, ameninţare şi influenţarea declaraţiilor.

Producătorul de materiale de construcţii TeraPlast a raportat pierderi de aproape 7 milioane lei în primele nouă luni şi prevede şi o pierdere de 14 milioane de lei la nivelul întregului an

Napoli obține a cincea victorie consecutivă, pe terenul lui AC Milan: 0-2