Poliţia judeţeană Argeş anunţă că persoana moartă în localitatea Hârtieşti, unde acoperişul unei anexe gospodăreşti s-a prăbuşit peste trei oameni, este un tânăr de 18 ani.
”Din primele cercetări s-a stabilit că trei persoane, dintre care două din respectiva gospodărie, au fost surprinse de colapsarea unei clădiri construită din materiale din lemn, cu destinaţie de magazie de lucru, având depozitat fân în partea superioară. Una dintre persoanele în cauză, tânăr de 18 ani, a suferit leziuni în urma cărora a survenit decesul, în ciuda manevrelor de resuscitare efectuate la faţa locului. Celelalte două persoane, respectiv bărbat de 40 de ani, din Hârtieşti, proprietarul gospodăriei, şi fiul acestuia, de 17 ani, au suferit leziuni, fiind transportaţi la spital”, au transmis oficialii Poliţiei Argeş.
Cazul a fost preluat de poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale Câmpulung, care au deschis un dosar penal care vizează infracţiuni de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă. Cercetările se desfăşoară sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, ancheta continuând pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul a avut loc.
Vineri seară, în timpul unei furtuni, în judeţul Argeş, în localitatea Lucieni, acoperişul unui imobil s-a prăbuşit peste 3 persoane, 2 dintre ele au fost transportate la spital, conştiente, cu diferite traumatisme, iar o persoană a fost declarată decedată după efectuarea manevrelor de resuscitare.
”Menţionăm faptul că, înainte de producerea situaţiei de urgenţă, a fost transmis mesaj RO-Alert pentru avertizarea populaţiei cu privire la atenţionarea nowcasting de cod portocaliu”, a arătat IGSU.