Argeş: Poliţist reţinut într-un dosar de trafic de influenţă, fals şi uz de fals

Un agent de poliţie din municipiul Câmpulung a fost reţinut într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals, instrumentat de Serviciul Judeţean Anticorupţie Argeş sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş.

Potrivit unui comunicat transmis vineri de Direcţia Generală Anticorupţie (DGA), anchetatorii au efectuat două percheziţii, una la sediul Poliţiei Câmpulung – Biroul Investigaţii Criminale, unde îşi desfăşoară activitatea agentul, iar cealaltă la domiciliul suspectului. De asemenea, a fost pus în executare şi un mandat de aducere.

„În cauză, în cursul anului 2024, agentul de poliţie ar fi pretins de la un bărbat suma de 3.000 euro, din care ar fi primit suma de 1.500 euro, lăsându-l să creadă că are influenţă şi că poate interveni pe lângă prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, în vederea obţinerii unei soluţii favorabile în dosarul penal, în care acesta este cercetat ca urmare a depistării în trafic, în timp ce conducea având permisul de conducere suspendat. Totodată, i-a promis că îi va obţine şi restituirea permisului de conducere”, arată sursa citată.

Agentul de poliţie este suspectat că i-a înmânat persoanei respective o ordonanţă semnată şi ştampilată, care ar fi fost emisă de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, unitate de parchet la care se află înregistrat dosarul penal. Despre această ordonanţă există probe că nu ar proveni de la respectiva unitate de parchet, fiind falsificată în întregime.

În urma audierii, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea inculpatului pentru 24 de ore. AGERPRES/(AS – autor: George Onea, editor: Anamaria Constantin, editor online: Andreea Lãzãroiu)

Sursa: www.agerpres.ro

Călin Georgescu explică de ce a mințit legat de întâlnirea cu Sechila și Potra: Ciolacu a orchestrat tot

Rata şomajului a crescut la 5,6%, în al treilea trimestru din acest an