Argeş: Un şofer beat şi posibil drogat a intrat cu maşina într-un grup de şase pietoni, după care a plecat de la locul accidentului. Cei şase răniţi au fost duşi la spital, trei rămânând internaţi

Un grav accident rutier a avut loc, în noaptea de miercuri spre joi, în judeţul Argeş, unde tânăr beat şi posibil drogat, aflat la volanul unui maşini, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a intrat cu autoturismul într-un grup de şase pietoni. Şoferul a plecat de la locul accidentului, victimele fiind duse la spital.

Accidentul a avut loc în noaptea de 25 spre 26 decembrie în localitatea Slobozia din judeţul Argeş, unde un autoturism a lovit un grup de şase pietoni. După impact, şoferul a părăsit locul accidentului.

„Poliţiştii l-au identificat la scurt timp după incident, pe şofer, ca fiind un tânăr de 20 de ani din Ştefan cel Mare, constatând că s-ar fi aflat sub influenţa alcoolului, cu o alcoolemie de peste 0,40 mg/l în aerul expirat, iar testele rapide ar fi indicat un posibil consum de substanţe psihoactive. Şoferul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice”, transmit oficialii Poliţiei judeţene Argeş.

Cele şase victime, care au vârste cuprinse între de 16 şi 25 de ani, au fost duse la spital, trei dintre ele rămânând internaţi.

Poliţia continuă cercetările continuă pentru stabilirea circumstanţelor exacte ale producerii evenimentului.

Daniel Funeriu: Îi rog pe candidaţii anunţaţi, Crin Antonescu, Nicuşor Dan, Georgescu, să spună, punct cu punct, ce au făcut ei, concret, în viaţa publică / În această campanie, cuvintele mele cheie sunt claritate şi etică

Fotbal: Luis de la Fuente, cel mai bun selecţioner în 2024 (IFFHS)