Armata iraniană susține că blocada navală americană este ‘ilegală’ și constituie un act de ‘piraterie’

Armata iraniană a afirmat luni că blocada navală americană, care urmează să înceapă mai târziu în cursul zilei, este ‘ilegală’ și constituie un act de piraterie, avertizând totodată că niciun port din Golf nu va fi în siguranță dacă porturile sale sunt amenințate, relatează AFP.

‘Restricțiile impuse de America criminală asupra navigației maritime și tranzitului în apele internaționale sunt ilegale și constituie un exemplu de piraterie’, a declarat comandamentul forțelor armate iraniene, Khatam Al-Anbiya, într-un comunicat citit la televiziunea de stat.

‘Dacă securitatea porturilor Republicii islamice din apele Golfului Persic și ale Mării Arabiei este amenințată, niciun port din Golful Persic și din Marea Arabiei nu va mai fi în siguranță’, se afirmă în comunicatul oficial iranian.

SĂRBĂTORI RELIGIOASE – 13 aprilie

Premierul Poloniei salută rezultatul alegerilor din Ungaria ca pe o lovitură dată guvernării autoritare