Conform mărturiilor apărute pe rețelele sociale rusești, singurele locuri unde familiile mai pot spera să afle ceva despre fiii lor dispăruți, soldații din această unitate sunt supuși la tratamente degradante și sunt forțați să participe la misiuni sinucigașe, cu un singur criteriu de selecție: au sau nu bani pentru mită.
Comandantul unității, maiorul Petrosian Oganes, este acuzat de comportament de o violență extremă. Soldații care încalcă ordinele – inclusiv pentru abateri minore, precum consumul de alcool, sunt legați de gât cu funii, dezbrăcați, legați de stâlpi, bătuți cu ventilatoare metalice sau închiși în cuști electrificate.
Unii soldați sunt lăsați să doarmă pe jos, în frig, fără hrană.
Dar brutalitatea nu se oprește aici. Soldații care nu plătesc 50.000 de ruble (aproximativ 475 de lire sterline) sunt trimiși pe cele mai periculoase segmente ale frontului – acolo unde rata de supraviețuire e aproape nulă. În jargonul militar rus, fenomenul a primit un termen cinic: „a fi resetat la zero” – o expresie care maschează realitatea execuțiilor informale sau a trimiterii intenționate la moarte sigură.
În paralel, comandamentul stoarce bani și din alte „taxe”, precum 30.000 de ruble pentru achiziția de parfumuri pentru soțiile superiorilor. Totul într-o armată care continuă, la nivel oficial, să se prezinte drept apărătoare a patriei și garant al onoarei ruse.
Campania de revoltă, purtată pe platforma VK de rudele soldaților, capătă tot mai multă vizibilitate. Mamele și soțiile scriu mesaje disperate către Vladimir Putin, cerând demiterea maiorului Oganes și tratament „uman” pentru militari. „Fiii noștri mor ca gândacii sub talpă”, spune o femeie. Alții vorbesc despre „sadism pur” și denunță „trădarea din interior”.
Totodată, numeroase postări online sugerează că familiile nu sunt informate în mod transparent despre soarta celor dragi. Pe platforma VK apar frecvent mesaje de tipul: „Fiul meu a dispărut. Este din unitatea 31831, regimentul 54. A semnat contractul în Persianovka. A intrat în zona de luptă pe 25 februarie. A dispărut. Dacă cineva știe ceva, vă rog să răspundeți. Indicativ: Hottabici.”
În ciuda problemelor interne, propaganda oficială continuă să prezinte armata ca fiind eficientă și bine organizată. În orașul Volgograd, de exemplu, elevii unei școli locale (Școala Gimnazială Nr. 95) au organizat o campanie de strângere de fonduri pentru Unitatea 31831, pozând în uniforme militare și oferind o scrisoare de recunoștință pentru sprijinul financiar acordat.
Dar imaginea festivă ascunde un sistem bolnav, în care corupția face victime încă înainte ca glonțul ucrainean să ajungă în tranșee. Un raport al Center for European Policy Analysis (CEPA) estima, în martie, că armata rusă e de 12 ori mai coruptă decât media europeană. În acest context, nu e de mirare că mii de soldați ruși au dispărut fără urmă – cifrele neoficiale indicând între 50.000 și 100.000 de „pierduți” pe front.
Un caz devenit emblematic este cel al unui tânăr cunoscut sub indicativul „Hottabici”, trimis pe front pe 25 februarie și dispărut imediat după. Părinții săi încă postează mesaje, sperând că cineva va oferi un indiciu.
Războiul dus de Rusia în Ucraina nu mai e, de mult, doar despre ocupație, propagandă sau hegemonie geopolitică. Este și despre modul în care un regim își consumă proprii oameni – transformați în carne de tun pentru o cauză pe care, în cele din urmă, nici ei nu o mai înțeleg.
