Arne Slot, despre Mohamed Salah: Vom reevalua situaţia în zilele următoare

Declaraţia lui Mohamed Salah, care i-a adus excluderea de la meciul formaţiei Liverpool cu Inter Milano, „nu este un lucru bun pentru noi ca echipă”, a declarat, luni seară, antrenorul Arne Slot, care este totuşi „convins” că egipteanul se va întoarce.

„Am decis să nu-l luăm cu noi la acest meci. Dar miercuri vom reevalua situaţia”, a declarat Slot, în cadrul unei conferinţe de presă din Italia.

Salah şi-a exprimat dezamăgirea faţă de jurnalişti sâmbătă seara, după egalul de la Leeds (3-3), unde antrenorul l-a lăsat pe banca de rezerve pentru a treia oară consecutiv.

A fost acesta ultimul său meci în tricoul „Reds”, pe care îl poartă din 2017? „Nu am nicio idee: nu pot răspunde la această întrebare în acest moment”, a afirmat Slot.

Dar, în orice caz, a adăugat el, „sunt convins că întotdeauna există posibilitatea ca un jucător să se întoarcă”. El a asigurat că nu a avut impresia că relaţia dintre ei s-a rupt, contrar a ceea ce a sugerat Salah. „Nu asta am simţit, deloc, cel puţin până sâmbătă seara. (…) Era foarte respectuos cu staff-ul, cu coechipierii, se antrena foarte mult. Într-o anumită măsură, a fost o surpriză pentru mine când am auzit ce a spus după meci”.

„Poate să gândească ce vrea, dar nu trebuie să împărtăşească asta cu mass-media. Are dreptul, dar apoi noi trebuie să reacţionăm la asta”, a explicat Slot.

Antrenorul a refuzat să spună dacă situaţia îl afectează personal. În schimb, s-a concentrat asupra efectelor pe care acest lucru le-ar putea avea asupra membrilor staff-ului „care muncesc atât de mult în fiecare zi”. Aceştia sunt, a adăugat el, „afectaţi” de criza sportivă şi „de ceea ce s-a întâmplat. Aşadar, nu este un lucru bun pentru noi ca echipă”.

Clubul a vorbit cu Salah o singură dată de sâmbătă, potrivit acestuia, şi asta a fost luni, pentru a-i comunica atacantului că nu va fi selecţionat pentru meciul cu Italia.
 

Buzău: Doi adolescenţi au fost accidentaţi în drum spre şcoală

Un tribunal din Suedia le-a achitat pe militantele care au stropit cu vopsea un tablou de Monet – VIDEO