Cantaora Pilar Diaz Romero şi el guitarrista Tiberiu Gogoanţă vor susţine pe scena Sălii Dalles, în 5 noiembrie, un spectacol de flamenco autentic.
Expresie rafinată a unei culturi străvechi, flamenco nu este doar o formă de artă bazată pe diversele tradiţii muzicale folclorice din sudul Spaniei, ci o filozofie de viaţă decantată în muzică, devenind, cu timpul, una dintre valorile inestimabile ale patrimoniului cultural european contemporan.
Programul pe care cei doi artişti îl vor prezenta în faţa publicului va releva amestecul rafinat de vechi şi modern al acestei arte care îşi trage seva din formele tradiţionale, fiind în acelaşi timp vie şi actuală. În repertoriul celor doi se vor regăsi cântece bătrâneşti, cât şi piese flamenco cunoscute sau compoziţii originale ale chitaristului Tiberiu Gogoanţă, inspirate din formele tradiţionale.
Pilar Diaz Romero s-a născut în 1977, la Barcelona, într-o familie de artişti flamenco, din sânul căreia se desprinde figura străbunicului, Antonio Romero, bailaor de flamenco cunoscut în numeroase tablao din Sevilla, şi cea a bunicului, chitaristul flamenco Paco Romero, cel care, ani la rând, a acompaniat-o pe dansatoarea Carmen Amaya în Barcelona. Pilar a început să cânte încă din copilărie, ajungând în scurt timp să evolueze în tablao, la Madrid şi Barcelona. A colaborat cu chitarişti consacraţi, printre care Justo Fernandez (Barcelona), Felipe Maya sau Jeronimo Maya (Madrid). Împreună cu compania “Increpacion Danza”, a susţinut concerte în Anglia, Olanda, Germania, Portugalia, Italia, precum şi pe numeroase scene din Spania.
Tiberiu Gogoanţă s-a născut în România şi a început studiul chitarei la liceele de muzică din Piteşti şi Bucureşti. După absolvirea liceului, realizând că este iremediabil atras de chitara flamenco, a plecat mai întâi în Olanda, unde a studiat timp de un an cu Paco Peña, şi apoi în Spania, unde a urmat cursurile maestrului Manuel Granados, la Conservatori Superior de Música del Liceu, din Barcelona. A concertat în numeroase tablao şi peñas flamencas, printre care “El Cordobés”, “El Patio Andaluz” şi “Tarantos”. A acompaniat numeroşi cantaori, între care El Mantecao, Gloria Mateo, Alba Guerrero, şi dansatori: Nacho Blanco, Eva Santiago, Isaac Barbero, Cristina Blanco, Juan Mateo, Antonio Alaya, Eli Alaya. A colaborat cu compania dansatoarei Nuria Ventura, fiind invitat să participe la turneul acesteia în Columbia. A susţinut numeroase concerte în formula de cante y guitarra, în Barcelona, Sevilla, Huelva, Bilbao, Santander etc.
Biletele se găsesc pe ambilet.ro, ticketstore.ro şi iabilet.ro.


