Asociaţia Pro Infrastructură transmite, marţi, că 2025 va fi un an bun în infrastructura rutieră, ”chiar dacă va fi unul rău cu instabilitate politică, buget de stat găunos şi tăieri de investiţii”. Organizaţia face un bilanţ al kilometrilor de autostradă şi drum expres care vor fi inauguraţi cu siguranţă în acest an, dar discută şi despre câteva lucrări care se vor finaliza doar printr-o minune.
Asociaţia Pro Infrastructură face, marţi seară, pe pagina de Facebook, previziuni rutiere pentru anu 2025.
”Va fi un an bun în infrastructura rutieră chiar dacă va fi unul rău cu instabilitate politică, buget de stat găunos şi tăieri de investiţii. În 2025, prima dată în istoria sa, România are 157 kilometri de autostradă şi drum expres care cu siguranţă vor fi daţi în trafic. În condiţii normale, sunt şanse mari să ne apropiem pentru al doilea an consecutiv, ba chiar să trecem de borna 200 km”, a transmis Asociaţia.
Potrivit reprezentanţilor acesteia, ”dacă toate planetele se vor alinia neverosimil la fel ca în 2024, scenariul super-optimist ne duce la 243 km şi minunile la 280 km, cu antreprenori care să se autodepăşească (din nou), să lucreze cu toată forţa pe sute de milioane de euro fără să fie plătiţi cu lunile, cu birocraţie rezolvată rapid de stat şi vreme foarte secetoasă minim jumătate de an”.
Asociaţia face un bilanţ al lucrărilor pentru 2025, începând cu ”bucăţile CERTE şi CLARE, în total 157,74 kilometri”, al căror ”calendar optimist de inaugurare arată cam aşa”:
- Dacă vremea va permite, în februarie-martie avem A7 Buzău-Focşani lot 1 (UMB): 4,6 km între nodurile Buzău Est şi Buzău Nord. Tot cam atunci, tot pe A7, 28,35 km Mizil-Spătaru (Coni-Trace).
- În aprilie-mai restul de 12,315 km pe DEx12 Albota-A1 (UMB).
- Primăvara se încheie cu restul de 15,35 km din A1 Piteşti-Curtea de Argeş (WeBuild).
- Chinul Aktor şi al nostru sperăm să fie gata în mai-iunie cu A0 Sud între A1 şi DN6, 17,965 km. În iunie avem ciotul DEx4 de la Tureni, 4,957 km (Dimex-Con-A).
- Chiar dacă s-ar adeveri scenariul cel mai negru în ţară, UMB tot va livra cel puţin 60,302 km pe A7, adică loturile 2 şi 3 ale A7 Focşani-Bacău între Adjud Sud şi Bacău Sud, din care Centura Adjud (Domneşti-Adjudu Vechi) poate şi trebuie să fie deschisă în iunie-iulie, restul (până) la sfârşitul anului.
- În noiembrie-decembrie aşteptăm şi A7 Buzău Vest-Buzău Est, 13,9 km (Nurol).
Apoi, reprezentanţii asociaţiei fac tot felul de calcule şi afirmă că ”asul din mânecă îl are tot UMB”.
”Întrebarea este câtă capacitate tehnică va avea (în special pe structuri), câţi bani are Guvernul, cât poate lucra constructorul pe caiet şi care vor fi secţiunile unde se va concentra. Lotul 1 Focşani-Bacău are termen contractual septembrie 2025, iar celelalte 5 tronsoane până la Paşcani, noiembrie 2025. Împreună sunt 173,3 km care, în opinia noastră, nu vor fi toţi gata în 2025”, mai scriu reprezentaţii organizaţiei.
Potrivit acestora, ”sunt ŞANSE MARI să primim una din variantele”:
a) 49,3 km între Bacău Nord (Săuceşti) şi Roman Nord (Săbăoani) SAU
b) 35,6 km între Focşani Nord şi Adjud Sud (Domneşti), segment extra-dificil cu 4 poduri-monstru pe intervalul Garoafa-Tişiţa. Evident, e posibilă şi o combinaţie între cele două, fiind multe noduri pe traseul Focşani-Paşcani.
”În opinia noastră, varianta optimă pentru cetăţeni (oferă mai mulţi kilometri, elimină traversarea oraşelor Adjud şi Roman, dopurile majore de pe traseu), relativ mai uşoară din punct de vedere tehnic şi implicit mai sigură ca inaugurare este prima: autostradă continuă între Adjud Sud (Domneşti) şi Săbăoani (Roman Nord), iar capetele dinspre Focşani, respectiv Paşcani, să fie împinse în 2026”, mai arată reprezentanţii Pro Infrastructur.
Potrivit acestora, în 2025 cei de la UMB au scadenţă şi pe cei 10,77 kilometri pe DEx6 Galaţi-Brăila care pot fi gata în toamnă dacă se doreşte asta.
”Aşadar, în total, sunt ŞANSE MARI ca UMB să livreze încă 49,3 (A7) + 10,77 (DEx6) = 60,07 km SAU 35,6 (A7) + 10,77 (DEx6) = 46,37 km. ŞANSE 50/50 avem pe 25,31 km unde e nevoie de mobilizare serioasă, utilaje şi oameni. Ciotul de 4,47 km pe A0 Nord între A2 şi DN3 este posibil în decembrie doar dacă se va lucra tot anul, iar restricţiile de mediu pe Lacul Cernica teoretic nu vor permite asta. Pe 8,6 km între DN3 şi DN2 chinezii de la CCECC au termen noiembrie 2025. Pot să-l respecte numai dacă va fi presiune din partea autorităţilor şi a vecinului UMB fără de care tronsonul va fi muzeu”, au mai scris specialiştii Pro Infrastructură.
Potrivit acestora, tot UMB este şi pe cei 12,24 kilometri ai A3 Zimbor-Poarta Sălajului aflaţi în mare întârziere.
”Teoretic, pot fi deschişi cel mai devreme în septembrie, dacă stă dealul Zimbor şi doar dacă antreprenorul mai găseşte nişte forţă să trimită şi aici”, mai afirmă organizaţia citată.
Aceasta afirmă că, la categoria MINUNI, se încadrează cei de la Erbaşu de pe A3 Suplacu de Barcău-Chiribiş.
”Termenul de execuţie pe cei 26,35 km este de 18 luni şi încă nu au autorizaţie de construire. Un efort excepţional este posibil dar improbabil pe un sector cu multe necunoscute şi complicaţii care a văzut prima lopată dată de Bechtel în urmă cu, atenţie, 20 de ani şi jumătate”, se mai arată în postarea de pe Facebook.
Pro Infrastrctură afirmă că tot o minune ar fi şi cei 9,861 km de pe A1 Curtea de Argeş şi Tigveni.
”Austriecii de la Porr dau semnale că încearcă un record nemaivăzut, având termen martie 2027. În 3 luni finalizează săpătura la tunel şi vor să accelereze cămăşuirea, dotările şi finisajele. O variantă ar fi concentrarea pe un fir, dar greu de crezut că 1) vor reuşi şi 2) IGSU/DSU vor fi de acord cu inaugurarea unei singuri galerii, cu riscuri majore în caz de accident ori incendiu care necesită evacuare”, se mai arată în postare.
Potrivit specialiştilor Pro Infrastructură, ”marea ştire rutieră din 2025 este închiderea certă a unor verigi lipsă cheie: DEx12 şi A0 Sud, plus A7 în zona Buzăului”.
”Deci rute complete pe Craiova-Bucureşti-Constanţa, Curtea de Argeş-Bucureşti-Constanţa, Bucureşti-Buzău-Focşani. Şi, dacă se doreşte şi se reuşeşte, A7 completă până la Bacău”, a mai transmis ONG-ul.
Reprezentanţii organizaţiei vorbesc şi despre lucrări care vor începe în 2025:
- ultimul tronson al A0 între A1 şi DN1, A1 Sibiu-Piteşti secţiunile 2 şi 3, A3 Suplacu de Barcău-Chiribiş, A13 Boiţa-Făgăraş.
- A3 Chiribiş-Biharia dacă se finalizează la timp disputele din instanţă dintre Selina/Trameco şi CNAIR
- capetele din PNRR ale A8 dinspre Târgu Mureş, respectiv Moţca.
- dacă se rezolvă la timp contestaţiile şi semnarea contractelor, in-extremis am putea vedea ceva în teren măcar pe unul din cele trei sectoare ale DEx16 Oradea-Arad.
”Acest an ar trebui să ne aducă şi centurile rutiere de la Biharia, Făgăraş, Zalău, Mizil şi Comarnic. Şi drumul de legătură A1-DN69 la nord de Timişoara. La final de 2024, reţeaua de autostrăzi şi drumuri expres din ţară a ajuns la 1269,87 kilometri aflaţi în exploatare. În 2025 ne vom apropia de borna 1500 sau chiar o putem depăşi în visul unei nopţi de iarnă”, a mai transmis Pro Infrastrctură.