Asociaţia Română a Băncilor avertizează asupra fraudelor care vizează companiile, prin folosirea frauduloasă a identităţii ANAF, a CNAS şi a unor instituţii bancare

Asociaţia Română a Băncilor (ARB) avertizează antreprenorii privind fraudele care vizează companiile din România, prin folosirea frauduloasă a identităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi a unor instituţii bancare.

Potrivit reprezentanţilor ARB, în ultima perioadă au fost semnalate mai multe tentative de fraudă în mediul antreprenorial, în care fraudatorii s-au prezentat drept reprezentanţi ai ANAF, ai Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi ai unor bănci comerciale. Astfel, invocând proceduri de rambursare de TVA sau a contribuţiilor la sănătate, datorii către ANAF, fraudatorii solicită acces la aplicaţiile de Internet Banking prin funcţii de partajare a ecranului şi îi determină pe clienţi să furnizeze datele de acces la aplicaţia de Internet Banking sau să facă diverse transferuri către conturi indicate.

Asociaţia Română a Băncilor recomandă reprezentanţilor companiilor să ţină cont de următoarele sfaturi pentru evitarea fraudelor şi pentru protejarea fondurilor şi a securităţii operaţiunilor financiare:

– să nu ofere niciodată acces la aplicaţiile de Internet sau Mobile Banking;

– să nu instaleze aplicaţii la solicitarea unor persoane necunoscute;

– să nu furnizeze datele bancare, parole sau coduri de securitate;

– să nu acceseze linkuri primite din surse suspecte;

– să verifice orice solicitare primită în numele unei instituţii publice sau a unei bănci exclusiv prin canalele oficiale.

În cazul în care o persoană sau o companie suspectează o tentativă de fraudă sau a fost deja victima unei astfel de scheme, este recomandată contactarea imediată a băncii şi sesizarea autorităţilor competente.

”Infractorii exploatează încrederea mediului de afaceri în instituţiile publice şi în sectorul bancar, utilizând tehnici de inginerie socială pentru a determina victimele să ofere acces la conturi sau la dispozitivele utilizate pentru operaţiuni bancare. Fraudatorii contactează telefonic reprezentanţii companiilor sau trimit link-uri false care par a veni de la instituţiile publice, pretinzând că reprezintă ANAF şi CNAS, şi invocă proceduri de rambursare de TVA sau a contribuţiilor la sănătate, respectiv datorii către ANAF. Sub pretextul acordării de sprijin, victimele sunt manipulate să instaleze aplicaţii şi să ofere acces la telefonul mobil şi/sau la laptop. În urma acestor acţiuni, infractorii pot realiza transferuri din conturile companiilor fraudate”, arată ARB.

Sursa citată subliniază că băncile şi instituţiile publice nu solicită acces la aplicaţiile de Internet sau Mobile Banking, la ecranul dispozitivului sau instalarea unor aplicaţii pentru realizarea de rambursări sau verificări ale conturilor.

Asociaţia Română a Băncilor recomandă consultarea platformei Siguranţa Online (www.sigurantaonline.ro), unde sunt disponibile ghiduri şi informaţii utile despre principalele tipuri de fraude digitale şi metodele de prevenire a acestora.

viewscnt–>

Fostul ministrul Ilan Laufer şi doi dintre copiii săi, implicaţi într-un accident rutier în timp ce se aflau pe trotinetă

Gorghiu: Parlamentarii care au făcut scandal în plenul reunit la dezbaterea privind utilizarea bazelor militare de către SUA, sancţionaţi cu reducerea cu 50% a salariului pentru 3 luni