Asul din mânecă? Ce a răspuns Cristela Georgescu când a fost întrebată dacă va candida în cazul în care soțului său i se va interzice

„Voturile oamenilor din orice țară nu pot fi însușite prin manipulări care încalcă legea, promisiuni înșelătoare și amenințări stupefiante de răzbunare față de instituțiile statului și față de toți cei care nu îi dau dreptate și nu se ’aliniază’ dorințelor cuiva”, a mai spus președintele Curții Constituționale.

În acest context, mulți se pot gândi la faptul că lui Călin Georgescu i se va interzice să candideze la alegerile din luna mai.

Hotnews a contactat-o pe Cristela Georgescu pentru a afla dacă intenționează să candideze dacă soțului său i se va interzice acest lucru. Deocamdată, aceasta nu a vrut să dea prea multe amănunte.

„Nu este cazul acum să fac astfel de declarații și nici să purtăm această conversație. Dacă va fi cazul să comunic ceva, voi comunica pe canalele oficiale, așa cum am făcut-o întotdeauna. Dacă va fi cazul, o să vă spun. Nu am spus că nu vă răspund la întrebare. Așa am spus, nu fac declarații de presă.”, a răspuns soția lui Călin Georgescu.

Data limită pentru depunerea candidaturilor este 15 martie, apoi va veni și decizia CCR.

Soția lui Călin Georgescu a lucrat 15 ani la subsidiara Citi în România. În anul 2007, a fost numită vicepreședinte al băncii. Apoi a decis să facă o schimbare. S-a dedicat sănătății naturale cu ajutorul nutriției integrative, apifitoterapiei, gemoterapiei, detoxificării regenerative, iridologiei clinice, biorezonanței și al tehnicilor de eliberare emoțională, potrivit site-ului propriu.

Cristela scrie pe pagina oficială că are studii postuniversitare și certificări profesionale de la Institute for Integrative Nutrition și Departamentul de Stat pentru Educatie din New York (Certified Integrative Nutrition Coach), Universitate Cornell – Catedra de Nutriție Vegetariană și Centrul pentru Studii în Nutriție “Dr. T. Colin Campbell” (Certificate in Plant Based Nutrition), American Association for Drugless Practitioners (Certified Holistic Health Practitioner), Școala Internațională de Detoxificare Regenerativă coordonată de Dr. Robert Morse (Certified Regenerative Detoxification Specialist).

A absolvit programul de formare profesională și de experimentare personală directă în domeniul detoxificării regenerative cu ajutorul dietei și al fitoterapiei, Școala Sănătate 5D coordonată de Dr. Sorina Soescu.

De asemenea, are un atestat de formare profesională în Germania ca Practician Organetik cu ajutorul metodelor de biorezonanță și al tehnologiilor de echilibrare energetică pe bază de impulsuri.

Este membru al International Association for Health Coaches, al American Association for Drugless Practitioners, al organizatiei Physicians Committee for Responsible Medicine din Washington DC, al Dr. Morse’s Herbal Health Club si al Clubului Dr. Soescu – ”Iubim Fructele”.

Cristela are studii universitare în economie și finanțe si peste 15 ani de carieră în banking, management executiv, public speaking si voluntariat în educatie pentru formarea noii generatii. Are doi copii, a locuit și a profesat în Austria, iar din 2021 a revenit împreună cu familia ei în România.

Opoziția depune moțiunea de cenzură – ‘Premierul NORDIS trebuie să plece, românii s-au săturat de umilință’ (Document)

România este printre țările cu cele mai multe mașini rechemate pentru reparații