Atac armat la o mină din sud-vestul Pakistanului – Cel puțin 20 de mineri au fost executați

Atacul. care a intervenit la primele ore ale dimineţii în provincia Balochistan, bogată în minerale, este cel mai grav din ultimele săptămâni şi are loc cu câteva zile înainte ca ţara să găzduiască un summit al Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai.

De asemenea, aceasta are loc în timp ce Islamabadul găzduieşte o delegaţie din Arabia Saudită care explorează afaceri miniere în ţara din Asia de Sud care încearcă să îşi revină după o criză economică.

Nicio grupare nu a revendicat atacul de vineri, în care au murit patru cetăţeni afgani, în timp ce alte patru persoane din această ţară au fost rănite.

„Un grup de bărbaţi înarmaţi a atacat minele companiei Junaid Coal din zona Duki la primele ore ale dimineţii, folosind arme grele”, a declarat Humayun Khan, ofiţerul secţiei de poliţie din această aşezare situată la est de oraşul Quetta. Ei au tras cu rachete şi grenade asupra minelor, a adăugat el.

Atacatorii i-au adunat pe mineri într-un loc şi au deschis focul asupra lor, a relatat presa locală, iar oficialii au declarat că aceştia au distrus, de asemenea, echipamente şi au incendiat utilaje miniere.

Balochistanul este de zeci de ani scena unor tulburări. Aici, grupurile de insurgenţi baloch luptă împotriva statului, afirmând că acesta le refuză partea lor din resursele regionale.

Mai multe atacuri au vizat lucrători migranţi, dintre care mulţi – inclusiv din Afganistan – sunt angajaţi de mine mai mici, exploatate privat.

Există zece mine de cărbune situate în zonă, a declarat un oficial al companiei pentru presa locală.

Pakistanul a cunoscut o recrudescenţă a militantismului islamist începând din 2022, când armistiţiul între talibanii pakistanezi şi guvern a eşuat.

Revolte în Martinica – Franţa impune noi măsuri de stare de asediu

IGPR: 95 de percheziţii în dosare penale cu infracţiuni grave