Atac asupra unei mănăstiri în Spania. Sunt cel puțin 4 victime

Alţi trei membri ai clerului au fost răniţi în atacul de la mănăstirea Santo Espíritu del Monte (Sfântul Duh al Muntelui) comis de un necunoscut care a reuşit să scape, au indicat sâmbătă agenţia de presă Europa Press şi alte surse media spaniole, citând Garda Civilă.

Potrivit unor informaţii, atacatorul s-ar ascunde în munţii din jur.

Un purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Valencia a declarat pentru Europa Press că atacatorul a intrat sâmbătă dimineaţa în mănăstire şi i-a atacat pe membrii clerului în camerele lor.

În total, şapte membri ai clerului au fost atacaţi. Călugărul ucis avea 76 de ani, iar ceilalţi trei răniţi au vârstele de 57, 66 şi 95 de ani. Nu au fost furnizate informaţii privind posibile motive ale crimei şi nici arma folosită.

Cercetătorii au reuşit să proiecteze gene sintetice care funcţionează ca cele din celulele vii-Reuşita deschide calea unor aplicaţii extinse în medicină

Stejarii au învins Tonga în primul meci test al lunii noiembrie