Atac cibernetic de anvergură în Italia – Au fost vizate mai multe aeroporturi și ministerul de Externe: ‘Rusofobii din Italia au primit un răspuns binemeritat’

Atacul a fost revendicat pe Telegram de către grupul de hackeri pro-rus Noname057(16), care a afirmat că ”rusofobii din Italia au primit un răspuns cibernetic binemeritat”.

Un purtător de cuvânt al agenţiei italiene pentru securitate cibernetică a declarat că atacul, unul de tipul DDoS (Distributed Denial of Service), poate avea legătură cu grupul de hackeri pro-rus.

În astfel de atacuri cibernetice, hackerii încearcă să ”inunde” o reţea cu un volum neobişnuit de trafic de date în scopul paralizării ei.

Impactul atacului a fost ”diminuat” în mai puţin de două ore, a precizat reprezentantul agenţiei italiene pentru securitate cibernetică.

Atacul nu a cauzat perturbări ale zborurilor pe aeroporturile Linate şi Malpensa din Milano, a menţionat un purtător de cuvânt al SEA, compania care administrează cele două aeroporturi. El a precizat că, deşi website-urile aeroporturilor au fost inaccesibile, aplicaţia mobilă a continuat să funcţioneze.

Guvernul îngheață angajările în sistemul bugetar cu excepția ‘posturilor unice vacante’ – proiect

Ultimul rămas-bun pentru Manmohan Singh: Fostul premier indian, incinerat la New Delhi