Atac halucinant al celui mai controversat preot din București: Îl umilește pe PF Daniel, dorește moartea unor ierarhi și șterge pe jos cu colegii de altar

Știri de azi | Atac halucinant al celui mai controversat preot din București: Îl umilește pe PF Daniel, dorește moartea unor ierarhi și șterge pe jos cu colegii de altar - Știri de azi |
#image_title

Radu Preda, încă preot și profesor, revine cu o nouă postare în care atacă Biserica și ierarhii, dincolo de acuzațiile la adresa portalului STIRIPESURSE.RO, care a titrat ceea ce se spune în mediul eclesial și universitar despre acest personaj.

”ÎI ROG PE CEI DE LA

ȘTIRI PE SURSE

să își controleze vocabularul. Eu, personal, nu sunt controversat sau cum mai spun sursele. Apoi, postarea mea a vizat o stare de leșin a unei instituții care mă preocupă, slujind-o. În general, aceste false surse slujesc unor comandamente pe care nu le accept. Măcar și din fundamentul motiv că trădează țara și nu chiar au nimic a face cu credința.

Nefiind de partea securistoidă, a zișilor suveraniști, adică a celor care își doresc să fie tembeli de unii singuri într-un teritoriu dat, evident că deranjez. Până să lămurim partea asta “ideologică” mă aștept ca presupusa presă să știe ce apără ce atacă.

Să mi se pună în gură cuvinte negândite, sau, scrise, fără sensul abuziv atribuit, ăsta nu este jurnalism, ci vânătoare de spirite libere. Cele care au mai rămas în țara asta.

Pe scurt: a se scuti!

DOXA!”

Într-o postare publică intitulată „Patriarhatul lui Daniel”, pr. Preda lansează acuzații jignitoare și disprețuitoare, numind clerul BOR „tembeli în funcții” și acuzând evenimentele bisericești din această toamnă că ar „sublinea instituția, nu viul din ea”.

Pasajul care a stârnit revoltă este cel în care preotul sugerează, într-un mod cinic și macabru, dispariția unor ierarhi:

„Poate spre Crăciun, o să aflăm de decese, de scaune rămase libere. Cancerul – oh mon amour! – va mătura la propriu figuri percepute în aceeași logică strâmbă a unui dat imuabil.”

Declarația este fără precedent în spațiul public românesc, venind din partea unui preot aflat sub ascultarea Patriarhului pe care îl atacă frontal.

Postarea își începe tirul cu o referire directă la „Patriarhatul lui Daniel”, insinuând că actualul Întâistătător al BOR ar profita de un „statu quo” care i-ar fi permis ascensiunea. Mai mult, pr. Preda afirmă că „statutele și regulamentele” Bisericii ar fi „gândite să pună piedici Sfântului Duh” – o acuzație extrem de gravă și lipsită de fundament, cu caracter de blasfemie la adresa rânduielii canonice.

Tonul postării este presărat cu jigniri la adresa altor clerici, pe care îi prezintă drept incapabili, „tembeli” și lipsiți de perspectivă, transformând o dezbatere teologică într-un discurs plin de ură și dispreț.

În mod normal, potrivit Statutului BOR, astfel de afirmații reprezintă o încălcare gravă a jurământului preoțesc și pot atrage sancțiuni de la oprirea de la slujire până la caterisire, pentru că aduc atingere demnității Bisericii și provoacă scandal public. Sfidător la adresa celorlalți preoți este că Radu Preda are frecvent astfel de atacuri, iar Patriarhul Daniel nu a luat nicio măsură împotriva sa.

Gravitatea sporită a cazului este dată de faptul că atacul vine din partea unui preot aflat în chiar Arhiepiscopia Bucureștilor, păstorită de Patriarhul pe care îl acuză și pe care îl insultă în mod public. La toate acestea, se adaugă și calitatea lui de cadru didactic.

STIRIPESURSE.RO publică integral mesajul lui Radu Preda:

”PATRIARHATUL LUI DANIEL

se bazează pe un statu quo, adică pe maximizarea unor avantaje ale sistemului găsit deja care i-a și permis ascensiunea. Inteligentul clasei este cel care consideră, poate are și dreptate, școala întreagă drept cretină. Nici nu ar fi greu, la câți tembeli, în funcții, are BOR. Doar că simplă constatare nu este suficientă, nu îndreaptă pe nimeni și nimic, rămânând doar un subiect de bârfă la nivel înalt. Personal, sunt sătul de această înțelepciune catastrofică.

Scurtez: toamna ne așteaptă cu o serie de evenimente gândite, miop, să sublinieze instituția bisericească, nu viul din ea. La fel, în același anotimp, poate spre Crăciun, o să aflăm de decese, de scaune rămase libere. Cancerul – oh mon amour! – va mătura la propriu figuri percepute în aceeași logică strâmbă a unui dat imuabil. Despre urmași mă abțin să vorbesc. Oricum, biologic, harta se va modifica fără să ne ceară voie.

Dar cum va arăta ziua de mâine îngăduită de Dumnezeu, patron al veșniciei și sursă de inspirație a istoriei? În ce haos emoțional, cu antet, o să cădem? Bine, unii, zeloși, vor spune că abia am ajuns. Firește, nimeni nu este de neînlocuit, indiferent de rang, dar a nu avea nicio perspectivă post, după, asta mi se pare o sfidare grosolană. Dincolo de statute sau regulamente, mai toate gândite să îi pună piedici Sfântului Duh.

DOXA!

Acestea sunt gândurile după ce am văzut, îngrozit (că știu personal, în propriul trup, despre ce este vorba), fotografia alăturată. Figurile din spate, precum liturgic, nu contează.”

content-image

Sursa: www.stiripesurse.ro

Știri de azi | Maramureş: Unsprezece persoane, între care şapte copii, s-au rătăcit în Munţii Rodnei. Salvamontiştii au pornit în căutarea lor - Știri de azi |

Maramureş: Unsprezece persoane, între care şapte copii, s-au rătăcit în Munţii Rodnei. Salvamontiştii au pornit în căutarea lor

Știri de azi | E oficial: Nicușor Dan participă la discuțiile care vizează războiul din Ucraina - Știri de azi |

E oficial: Nicușor Dan participă la discuțiile care vizează războiul din Ucraina