Proprietarul clubului Nottingham Forest, Evangelos Marinakis, a promis sprijin financiar pentru fanii clubului din Premier League care au fost afectaţi de atacul dintr-un tren lângă Cambridge, în Anglia, sâmbătă, relatează Reuters.
Seria de înjunghieri a dus la rănirea a 11 persoane. Un bărbat britanic în vârstă de 32 de ani este singurul suspect acuzat.
Presa britanică a relatat că unul dintre răniţi era abonat la City Ground, iar Forest a confirmat că mulţi dintre suporterii săi se aflau în tren după meciul terminat la egalitate, 2-2, cu Manchester United.
„Toată lumea de la Nottingham Forest este şocată şi profund întristată de ceea ce s-a întâmplat”, a declarat magnatul grec. „Curajul şi altruismul de care au dat dovadă suporterii noştri în acel tren reprezintă ceea ce este mai bun în umanitate şi în comunitatea clubului nostru. Ne vom asigura că orice suporter implicat în acest incident va primi tot sprijinul financiar necesar pentru a beneficia de cea mai bună îngrijire medicală posibilă pe durata recuperării.”


