Un atac rusesc cu rachete care a lovit vineri un supermarket din oraşul ucrainean Kostiantînivka, din regiunea Doneţk, aflată pe linia frontului, a omorât cel puţin zece persoane şi a rănit 35, potrivit unui nou bilanţ furnizat de oficiali ucraineni, relatează Reuters.
Un bilanţ anterior indica doi morţi şi 17 răniţi.
Lovitura a provocat un incendiu care a fost stins, a declarat ministrul de interne. Nori de fum negru gros care se ridicau din clădirea distrusă pot fi văzuţi în imaginile şi videoclipurile postate de oficiali.
‼️BREAKING: Russians hit a supermarket in Kostiantynivka, Donetsk region, which was crowded with people. The consequences are being specified.
— NEXTA (@nexta_tv)
„Teroriştii ruşi au lovit un supermarket obişnuit şi un oficiu poştal. Există oameni sub dărâmături”, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski pe X.
Serviciile de urgenţă continuă să caute supravieţuitori sub dărâmături, a adăugat el.
Guvernatorul regional Vadîm Filaşkin a declarat iniţial că Rusia a folosit artileria, dar ulterior a spus că atacul a fost efectuat cu o rachetă aer-sol X-38.
Nova Poşta, cea mai mare companie poştală privată din Ucraina, a declarat că biroul său de marfă din supermarket a fost avariat în timpul atacului. „Toţi angajaţii noştri sunt în viaţă. Un coleg are o contuzie, dar primeşte tot ajutorul necesar”, a declarat compania pe X.
Locuinţe, magazine şi zeci de maşini au fost, de asemenea, avariate în atac, potrivit postării ministrului de interne pe Telegram.
Kostiantînivka se află la doar 13 kilometri de linia de luptă activă din estul Ucrainei. Părţile din regiunea Doneţk controlate de Kiev sunt supuse în mod regulat bombardamentelor şi atacurilor aeriene ruseşti. Regiunea este una dintre cele mai fierbinţi zone de luptă, Rusia vizând teritoriile dinspre direcţia nodului logistic strategic din est, Pokrovsk.