Atacurile ruseşti asupra Ucrainei au ucis cel puţin cinci persoane, au avariat locuinţe şi au afectat aprovizionarea cu energie, inclusiv o linie electrică dintre Moldova şi România, iar la Chişinău premierul Alexandru Munteanu a convocat guvernul în şedinţă pentru a decreta eventual stare de urgenţă energetică pentru o perioadă de 60 de zile, relatează Reuters şi NewsMaker.
Preşedintele Volodimir Zelenskiy a declarat că au fost raportate pagube în 11 regiuni în urma unor atacuri intense cu rachete şi drone, care a avut loc în cursul nopţii de luni spre marţi, şi a lansat un nou apel către aliaţi pentru a furniza Kievului muniţie de apărare aeriană.
El a avertizat în repetate rânduri că Kievul, al cărui principal furnizor de sisteme de apărare aeriană împotriva rachetelor balistice este Statele Unite, se va confrunta cu un deficit de rachete, în timp ce Washingtonul este concentrat pe războiul dintre SUA-Israel şi Iran.
„Este important să continuăm să sprijinim Ucraina. Este important ca toate acordurile privind apărarea aeriană să fie puse în aplicare la timp”, a declarat el pe X, în timp ce Rusia continuă războiul său de peste patru ani în Ucraina.
Forţele aeriene ucrainene au declarat că Rusia a lansat 34 de rachete şi 392 de drone în ultimele atacuri asupra infrastructurii critice şi că 25 de rachete şi 365 de drone au fost doborâte sau neutralizate.
Ministerul Energiei a declarat că unii consumatori din şase regiuni au rămas fără energie electrică.
CINCI PERSOANE AU MURIT ÎN ATACURILE RUSE DE PESTE NOAPTE
O persoană a fost ucisă într-un atac cu drone şi rachete asupra oraşului Zaporojie din sud-est, a declarat guvernatorul regional pe Telegram. El a raportat pagube la clădiri, inclusiv la 20 de blocuri de locuinţe, şi a postat fotografii care arată pompierii stingând un incendiu într-o clădire înaltă şi într-o clădire mai mică în flăcări.
Două persoane au fost ucise şi 12 rănite, inclusiv un copil de cinci ani, în atacul din apropierea oraşului Poltava, din estul ţării, a declarat guvernatorul regional, adăugând că au fost avariate clădiri rezidenţiale şi un hotel.
Un pasager în vârstă de 61 de ani a fost ucis într-un atac asupra unui tren electric în regiunea nord-estică Harkov, au declarat procurorii locali, iar o persoană a fost ucisă în urma bombardamentelor asupra oraşului Herson din sud, a declarat guvernatorul regional.
PRINCIPALA LEGĂTURĂ ENERGETICĂ A MOLDOVEI CU EUROPA, ÎNTRERUPTĂ
Principala legătură energetică a Moldovei cu Europa a fost întreruptă de atacurile din timpul nopţii, a anunţat preşedinta Maia Sandu. „Există rute alternative, dar situaţia rămâne fragilă. Rusia poartă singură responsabilitatea”, a declarat ea pe X.
Ministrul moldovean al afacerilor externe, Mihai Popşoi, a declarat că linia electrică Isaccea–Vulcăneşti, care leagă sistemele energetice din Moldova şi România, a fost afectată.
MOLDOVA AR PUTEA DECLARA STARE DE URGENŢĂ ENERGETICĂ
Republica Moldova ar putea intra în stare de urgenţă energetică pentru o perioadă de 60 de zile, după ce atacurile Rusiei asupra infrastructurii energetice din Ucraina au afectat direct alimentarea cu energie a ţării, scrie NewsMaker. Premierul Alexandru Munteanu a convocat guvernul în şedinţă marţi, de la ora 13:00, susţinând că măsura este necesară pentru a acţiona rapid, coordonat şi în interesul oamenilor.
Potrivit prim-ministrului, loviturile din noaptea trecută au dus la deconectarea liniei electrice de înaltă tensiune Vulcăneşti-Isaccea, una dintre principalele surse de alimentare a Republicii Moldova. În prezent, sunt utilizate cele patru linii de interconexiune cu România, însă autorităţile avertizează că situaţia rămâne complicată.
„În această după-amiază voi merge în Parlament, împreună cu miniştri şi responsabilii direct implicaţi în gestionarea situaţiei, pentru a prezenta toate argumentele şi măsurile necesare şi pentru a cere sprijinul deputaţilor. Scopul nostru este clar: să întreprindem toate acţiunile necesare pentru ca fiecare cetăţean să fie în siguranţă şi să aibă acces la necesităţile de bază”, a anunţat premierul Munteanu.
În urma atacurilor asupra infrastructurii energetice din sudul Ucrainei, linia electrică Isaccea-Vulcăneşti, care conectează sistemele energetice ale R. Moldova şi României, a fost deconectată. Deconectarea a fost anunţată de Chişinău luni seara, în jurul orei 23:00. Pentru menţinerea alimentării cu energie electrică a Republicii Moldova, Moldelectrica, în coordonare cu operatorii sistemelor de transport din România şi Ucraina, a pus în funcţiune rute alternative de alimentare, precizează NewsMaker.
Locuitorii Republicii Moldova au fost îndemnaţi, în acest context, să consume energia electrică în mod raţional şi responsabil, în special în orele de vârf. Potrivit autorităţilor, măsura este necesară pentru a evita suprasolicitarea reţelelor electrice de transport şi distribuţie, inclusiv a liniilor de înaltă tensiune transfrontaliere.
Între timp, întreprinderea Moldelectrica a anunţat că au fost identificate defecţiuni pe linia Isaccea–Vulcăneşti, iar remedierea acestora necesită intervenţii tehnice specializate.



