Doi atacatori au deschis focul, luni, la o intersecţie din Ierusalimul de Est, ucigând patru persoane şi rănind alte 15 înainte de a fi „neutralizaţi”, potrivit primelor informaţii furnizate de poliţia şi serviciile de urgenţă israeliene, relatează AFP.
Magen David Adom, echivalentul israelian al Crucii Roşii, a declarat că a trimis echipe de salvare la faţa locului după ce a primit apeluri referitoare la un atac în Ramot, un cartier din Ierusalimul de Est, zona din Oraşul Sfânt ocupată şi anexată de Israel.
Un purtător de cuvânt al poliţiei a declarat la televiziunea Canal 12 că „doi terorişti” au fost „neutralizaţi” după ce au deschis focul, fără a preciza dacă atacatorii au fost ucişi. Potrivit mass-media israeliene, atacul a vizat un autobuz.