Atenție! Amenzi usturătoare de până la 5.000 de lei pentru cei care fac grătar în propria curte

Chiar și în propria curte, grătarul se supune unor reglementări stricte, potrivit Ordinului MAI nr. 163/2007 privind apărarea împotriva incendiilor. Aprinderea focului în apropierea materialelor inflamabile, lipsa supravegherii sau absența mijloacelor de stingere (apă, nisip, stingător) pot duce la amenzi de până la 2.500 de lei, scrie romaniatv.net.

De asemenea, fumul și mirosul pot deranja vecinii. Dacă aceștia depun plângere, autoritățile pot interveni, iar proprietarul riscă sancțiuni de până la 1.000 de lei pentru disconfort olfactiv sau chiar 1.500 de lei dacă muzica este prea tare și tulbură liniștea publică.

Pentru cei care aleg să se bucure de natură, legislația este și mai strictă. Grătarele și picnicurile sunt permise doar în zone special amenajate. Aprinderea focului în alte spații, fie ele păduri, poieni sau maluri de apă, poate atrage amenzi de 2.000 până la 5.000 de lei.

Legea actualizată pentru 2025 prevede amenzi între 1.000 și 3.000 de lei pentru desfășurarea activităților de picnic în afara zonelor permise. În cazuri grave — distrugerea vegetației, nerespectarea curățeniei sau incendii provocate — sancțiunile pot ajunge până la 50.000 de lei.

content-image

Alte contravenții frecvente:

  • Aruncarea deșeurilor în locuri nepermise
  • Aprinderea focului fără supraveghere
  • Necurățarea locului după plecare
  • Deteriorarea dotărilor din zonele de picnic
  • Respectarea legii este verificată de:
  • Garda Națională de Mediu
  • Poliția Română
  • Autoritățile locale

Românii sunt încurajați să se bucure de grătar în siguranță și legal, atât pentru protejarea mediului, cât și pentru evitarea unor sancțiuni costisitoare.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Titlul de campioană a Portugaliei se va decide în ultima etapă, după ce Sporting Lisabona şi Benfica au terminat la egalitate

Economia României, în pericol! Consilierul prezidențial Dragoș Atanasiu: ‘Cel puțin o ajustare sau chiar o mărire de taxe va fi imposibil de evitat’