Jandarmeria Mehedinți transmite marți că în ultimele zile, jandarmii au desfășurat două intervenții pentru înlăturarea șerpilor, ca urmare a solicitărilor primite pe numărul de urgență 112.
În prima situație, un echipaj al Jandarmeriei Mehedinți s-a deplasat în Orșova, unde a fost semnalat prezența unui șarpe în zona pietonală din apropierea unui restaurant.
Cea de-a doua intervenție a avut loc într-o scară de bloc de pe strada 1 Decembrie din Drobeta Turnu Severin, de unde jandarmii au extras un șarpe care provoca panică în rândul locatarilor.
„Cele două intervenții s-au desfășurat fără probleme, jandarmii înlăturând în scurt timp pericolul provocat de șerpi, care au fost ulterior eliberați în mediul natural. Speciile nu au fost veninoase, însă se recomandă ocolirea reptilelor fără a le provoca și solicitarea instituțiilor abilitate pentru înlăturarea acestora”, transmite Jandarmeria Mehedinți.