Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei române, sunt semnalate condiţii de precipitaţii sub formă de ploaie, pe alocuri torenţială, pe întreg tronsonul kilometric al autostrăzii A3 Bucureşti-Ploieşti, fiind porţiuni de drum unde s-a acumulat apă pe suprafaţa de rulare.
Totodată, şi vizibilitatea este redusă în trafic, menţionează Infotrafic.
În aceste condiţii, conducătorii auto sunt sfătuiţi să reducă viteza, existând pericol de acvaplanare.
„De asemenea, recomandăm atenţie în efectuarea manevrelor, schimbarea benzii doar după semnalizarea intenţiei, rularea cu viteza adaptată condiţiilor de trafic şi foarte importantă pentru arterele de viteză este mărirea distanţei de siguranţă între vehicule”, mai informează sursa citată.