Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Cod portocaliu de ploi torenţiale şi ninsori abundente, în Bosnia şi Herţegovina/ Circulaţia rutieră este îngreunată

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Bosnia şi Herţegovina (BiH), unde, de luni până miercuri, sut în vigoare coduri portocaliu de ploi torenţiale şi de ninsori abundente. Astfel, circulaţia rutieră este îngreunată pe mai multe tronsoane de drumuri.

MAE informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Bosnia şi Herţegovina (BiH) că autorităţile locale au emis, pentru intervalul  5-7 ianuarie, un cod portocaliu de ploi torenţiale în zona Herţegovinei şi sud-vestul Bosniei, precum şi un cod portocaliu de ninsori abundente în zona centrală şi de nord-est a ţării.

Pe tronsoanele drumurilor principale: Trnovo-Foča (Rogoj), Zvornik-Tuzla (Crni Vrh), Bijeljina-Tuzla (Banj Brdo), Sarajevo-Tuzla (Nišići şi Karaula), Bihać-Bosanski Petrovac (Ripački klanac), Bosanski Petrovac-štrelj, Bosanski Petrovac-Ključ (Lanište), Travnik-Donji Vakuf (Komar) şi Prozor-Gornji Vakuf-Uskoplje (Makljen), traficul pentru vehicule de marfă a fost suspendat, în timp ce vehiculele de pasageri circulă în condiţii dificile.

MAE le recomandă şoferilor să manifeste precauţie şi să adapteze viteza la condiţiile actuale de drum.

Pentru informaţii actualizate, MAE recomandă consultarea paginilor web ale Institutului Hidro-Meteorologic local: ; şi a autorităţii de drumuri: .  

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Sarajevo: +38733668893 şi +38733214022, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice: +38761428354.

MAE recomandă cetăţenilor români consultarea paginilor de Internet: , , şi reaminteşte că românii care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte informat” (, ), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

Constanţa: Un bărbat a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce şi-a înjunghiat soţia / Victima a fost transportată la spital

Argeş: Opt persoane, între care cinci copii, transportate la spital după un accident în care au fost implicate două autoturisme