Mesajul a fost transmis de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) în jurul orei 1:46, iar populaţia era îndemnată să se adăpostească în următoarele 90 de minute în zone sigure.
La scurt timp după transmiterea mesajului, tulcenii au putut auzi zgomotele specifice avioanelor care survolează spaţiul naţional aerian.
„Menţionăm că rolul mesajului este acela de informare şi prevenire a populaţiei din zona în care este transmis şi trebuie tratat ca atare. În cursul nopţii, a fost înregistrat un apel la numărul unic 112 prin care se solicitau informaţii. Menţionăm că orice cetăţean care se simte în pericol ori observă ceva neobişnuit poate apela numărul unic de urgenţă 112 pentru ajutor”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Delta, Cristina Profir.
Acesta este primul mesaj RO-ALERT emis de la începutul anului pentru comunităţile din judeţul Tulcea, pe fondul războiului din Ucraina.