Alianţa pentru Unirea Românilor anunţă, miercuri, că a depus, în Senatul României, o moţiune simplă la adresa ministrului Educaţiei, Daniel David, pe care-l acuză că a supus Educaţia ”unor măsuri de austeritate brutale, aplicate prin minciună, manipulare şi dispreţ faţă de nevoile reale ale elevilor, părinţilor şi profesorilor”. Dezbaterea şi votul vor avea loc luni.
”Educaţia României este pusă pe butuci din cauza deciziilor aberante luate prin angajarea răspunderii, fără dezbateri şi vot democratic. În loc să apere viitorul copiilor şi demnitatea profesorilor, ministrul Educaţiei a ales minciuna, austeritatea şi distrugerea şcolii româneşti. Îl aşteptăm pe Daniel David să vină în Parlament şi să dea explicaţii în faţa întregii ţări”, a transmis, miercuri, AUR, într-un comunicat de presă.
Formaţiunea apreciază că ”Educaţia a ajuns copilul ilegitim al Guvernului, rodul unei alianţe politice dăunătoare, care împinge România spre un viitor sumbru”.
”Sub conducerea ministrului Daniel David, sistemul naţional de învăţământ a fost supus unor măsuri de austeritate brutale, aplicate prin minciună, manipulare şi dispreţ faţă de nevoile reale ale elevilor, părinţilor şi profesorilor. Legea nr. 141/2025, adoptată prin asumarea răspunderii, fără dezbatere parlamentară, reprezintă cel mai brutal atac asupra educaţiei din ultimii ani. Pachetul de măsuri promovat de domnul David are consecinţe catastrofale asupra calităţii educaţiei şi asupra stabilităţii profesiei didactice”, arată AUR în textul moţiunii.
De asemenea, AUR apreciază că majorarea normei didactice de la 18 la 20 de ore/săptămână, fără o creştere salarială corespunzătoare, ”reduce drastic timpul disponibil pentru pregătirea orelor, corectarea testelor, relaţia cu părinţii şi formarea profesională”.
”Această măsură forţează profesori titulari să preia ore în mai multe şcoli, unii ajungând să presteze chiar şi în şapte unităţi diferite, făcând naveta pe distanţe lungi din banii proprii. Cine le decontează aceste cheltuieli?”, mai arată AUR în textul moţiunii.
Potrivit foormaţiunii, în alte state din UE, norma didactică este mai mică decât cea din România – Bulgaria (19 ore), Cehia (17 ore), Italia (18 ore), Polonia (14 ore), Finlanda (17 ore).
”Sindicatele estimează dispariţia a peste 15.000 de posturi prin neprelungirea contractelor profesorilor suplinitori şi a titularilor cu normă redusă, ceea ce reprezintă o «concediere mascată» a zeci de mii de specialişti dedicaţi, cu grade didactice şi ani de vechime. Aceasta este cea mai mare lovitură dată profesiei didactice din ultimele decenii. Asta nu este reformă, este o agonie pentru o întreagă breaslă”, au mai transmis parlamentarii AUR.
Potrivit acestora. ”comasarea haotică a şcolilor, fără criterii clare şi fără consultarea comunităţilor afectate, are efecte devastatoare”.
” Liceele vor fi comasate de la circa 300 de elevi la minimum 500. Într-o clasă de gimnaziu, numărul elevilor va creşte chiar şi la 32, iar o clasă de liceu va putea funcţiona şi cu 34 de elevi, împrejurare care va arunca în şomaj circa 15.000 de profesori. În plus, această măsură va duce la închiderea a nouă sute de şcoli, cele mai multe din mediul rural. În felul acesta, se va declanşa o destructurare instituţională fără precedent, din cauza căreia peste 160.000 de copii din mediul rural vor fi afectaţi. La fel de grav este impactul asupra elevilor, în special asupra celor din mediul rural. Aceştia sunt obligaţi să parcurgă distanţe mari şi periculoase (uneori prin zone populate cu urşi) pentru a ajunge la şcoală, ceea ce creşte riscul abandonului şcolar”, se mai arată în document.
Potrivit AUR, măsurile de austeritate au condus la reducerea fondului de burse cu peste 52%, lăsând peste 44.000 de studenţi fără acest sprijin vital.
”Copiii României merită o educaţie de calitate, profesori respectaţi şi şcoli care să-i pregătească pentru viitor. Ministrul şi guvernul din care face parte au dovedit că nu înţeleg educaţia. Au tratat profesorii cu dispreţ, elevii cu indiferenţă, iar şcolile cu brutalitate birocratică. Prin această moţiune dorim să tragem un semnal de alarmă naţional: Educaţia este în pericol! Dacă nu o apărăm acum, vom pierde o generaţie întreagă!”, se arată în moţiunea simplă depusă la Senat.
AUR anunţă că dezbaterea şi votul asupra moţiunii simple vor avea loc luni, 15 septembrie, ora 16:00.