Auto – F1: Max Verstappen, învingător în Marele Premiu al Braziliei

Pilotul olandez Max Verstappen (Red Bull) a luat o opţiune serioasă pentru câştigarea celui de-al patrulea său titlu consecutiv de campion mondial de Formula 1 după ce a reuşit să se impună în Marele Premiu al Braziliei, derulat duminică pe circuitul de la Interlagos, în apropiere de Sao Paulo.

Verstappen, care a luat startul de pe poziţia a 17-a grilei, după ce a fost retrogradat cinci poziţii pentru schimbarea motorului peste cota alocată, a pus astfel capăt unei perioade de patru luni fără victorie în Marele Circ şi s-a distanţat la 62 de puncte de britanicul Lando Norris (McLaren), principalul său rival în lupta pentru titlu, cu trei curse înainte de finalul sezonului. „Mad Max” ar putea intra în posesia coroanei de campion chiar la următorul Grand Prix, care va avea loc pe străzile din Las Vegas în data de 23 noiembrie.

Marele Premiu de la Interlagos a fost perturbată de ploaie, pista umedă generând mai multe ieşiri în decor, abandonuri şi intervenţii ale „safety car”-ului (maşina de securitate). Verstappen a profitat de drapelul roşu de la jumătatea cursei pentru a-l depăşi pe liderul din acel moment, francezul Esteban Ocon (Alpine), şi a reveni în frunte, dominând apoi ostilităţile până la final.

Lando Norris, care a plecat din pole position duminică, s-a clasat în final pe poziţia a şasea, pierzând astfel puncte preţioase în lupta pentru titlu, după ce reuşise să câştige cursa de sprint de sâmbătă.

Startul Marelui Premiu al Braziliei a fost amânat cu 20 de minute după o ieşire în decor a canadianului Lance Stroll (Sauber), în timpul turului de încălzire.

Doar 15 dintre cei 20 de piloţi prezenţi la start au reuşit să termine cursa de la Interlagos. Printre cei care au abandonat s-a numărat şi spaniolul Carlos Sainz Jr (Ferrari), câştigătorul etapei precedente, desfăşurată săptămâna trecută în Mexic.

Clasamentul final al Marelui Premiu al Braziliei (297,261 km):
1 Max Verstappen (Olanda/Red Bull) 2 h 06:54.430
2. Esteban Ocon (Franţa/Alpine-Renault) +19.477
3. Pierre Gasly (Franţa/Alpine-Renault) +22.532
4. George Russell (Marea Britanie/Mercedes) +23.265
5. Charles Leclerc (Monaco/Ferrari) +30.177
6. Lando Norris (Marea Britanie/McLaren-Mercedes) +31.372
7. Yuki Tsunoda (Japonia/Racing Bulls-Red Bull) +42.056
8. Oscar Piastri (Australia/McLaren-Mercedes) +44.943
9. Liam Lawson (Noua Zeelandă/Racing Bulls-Red Bull) +50.452
10. Lewis Hamilton (Marea Britanie/Mercedes) +50.753
11. Sergio Pérez (Mexic/Red Bull) +51.531
12. Oliver Bearman (Marea Britanie/Haas-Ferrari) +57.085
13. Valtteri Bottas (Finlanda/Sauber-Ferrari) +1:03.588
14. Fernando Alonso (Spania/Aston Martin-Mercedes) +1:18.049
15. Zhou Guanyu (China/Sauber-Ferrari) +1:19.649

Cel mai rapid tur de pistă: Max Verstappen (Olanda/Red Bull) 1:20.472, în turul al 67-lea (viteză medie: 268,551 km/h)

Abandonuri: Alexander Albon (Thailanda/Williams-Mercedes), Lance Stroll (Canada/Aston Martin-Mercedes), Franco Colapinto (Argentina/Williams-Mercedes), Nico Hulkenberg (Germania/Haas-Ferrari), Carlos Sainz Jr (Spania/Ferrari).

Clasamentul piloţilor:
1. Max Verstappen (Olanda) 393 puncte
2. Lando Norris (Marea Britanie) 331
3. Charles Leclerc (Monaco) 307
4. Oscar Piastri (Australia) 262
5. Carlos Sainz Jr (Spania) 244
6. George Russell (Marea Britanie) 192
7. Lewis Hamilton (Marea Britanie) 190
8. Sergio Perez (Mexic) 151
9. Fernando Alonso (Spania) 62
10. Nico Hülkenberg (Germania) 31

Clasamentul constructorilor:
1. McLaren-Mercedes 593 puncte
2. Ferrari 557
3. Red Bull 544
4. Mercedes 382
5. Aston Martin-Mercedes 86
6. Alpine-Renault 49
7. Haas-Ferrari 46
8. Racing Bulls-Red Bull 44
9. Williams-Mercedes 17
10. Sauber-Ferrari 0
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Gabriela Badea) 

Sursa: www.agerpres.ro

Prezidenţiale R. Moldova/ Ciucă: Felicitări Maia Sandu; Republica Moldova îşi continuă parcursul european

Iohannis: Felicitări Maia Sandu pentru victoria istorică înregistrată! Aveţi şansa unică de a continua şi consolida reformele şi progresele din ultimii 4 ani / România rămâne cel mai implicat susţinător al dezvoltării Republicii Moldova