Autobuz implicat într-un accident rutier, în Ploieşti. O pasageră a fost rănită

Un accident rutier în care au fost implicate un autobuz şi un autoturism s-a produs sâmbătă după amiază, în Ploieşti. O femeie, pasageră în autobuz, a fost rănită, fiind dusă la spital.

Evenimentul rutier a avut loc în zona de sud a municipiului Ploieşti, unde un autoturism a derapat, a intrat pe contrasens şi s-a izbit de un autobuz.

”Din primele verificări efectuate la faţa locului a rezultat că un bărbat, în vârstă de 31 de ani, ar fi condus un autoturism pe podul din zona Gării de Sud, pe direcţia către Bulevardul Petrolului. În apropierea bretelei de legătură cu strada Depoului, acesta ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, pătrunzând pe sensul opus de mers şi intrând în coliziune cu un autobuz condus de un bărbat de 57 de ani. În urma impactului, ambele vehicule au fost proiectate în glisiera metalică ce delimitează partea carosabilă aferentă sensului de mers către Bulevardul Independenţei”, au transmis reprezentanţii Poliţiei Prahova.

În urma impactului, o femeie în vârstă de 49 de ani, pasageră în autobuz, a fost rănită, fiind dusă la spital.

Poliţia precizează că, la momentul producerii evenimentului rutier, carosabilul era umed, însă sectorul de drum nu era acoperit cu zăpadă, gheaţă sau polei.

Atât şoferul autobuzului, cât şi cel aflat la volanul maşinii care a derapat au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

În urma accidentului a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Dominic Fritz, încrezător că Nicuşor Dan va promulga legea bugetului: Preşedintele nu este un şantajist. Nu cred că e stilul lui să se joace cu scenarii talibaniste

Tenis: Carlos Alcaraz s-a impus la Doha, în Qatar Open