Autoritatea de Supraveghere Financiară se digitalizează

Odată evaluat și acceptat la finanțare, proiectul, intitulat „Digitalizarea Accesului pentru Cetățeni și Companii la Investiții prin Asigurarea unei Piețe Financiare Sustenabile”, va reprezenta un pas semnificativ în modernizarea și eficientizarea funcțiilor de reglementare, autorizare, supraveghere și control ale ASF, inclusiv a activității de petiții și de soluționare alternativă a litigiilor, precum și în zona de educație financiară.

„Încă din momentul preluării mandatului meu, în urmă cu un an, mi-am luat angajamentul de a iniția demersul de digitalizare a Autorității de Supraveghere Financiară.

Este primul proiect de această anvergură și primul finanțat din fonduri europene de la înființarea Autorității, în 2013, care concretizează această promisiune. Beneficiind de un buget previzionat de 98,6 milioane lei, reprezintă un pas important în definirea și implementarea unor procese digitalizate, care să ne ofere, cu acuratețe, o imagine în timp real a evoluțiilor din piața financiară non-bancară. Această transformare deschide calea către o supraveghere performantă, care să conducă la piețe echilibrate, transparente și stabile.

Mulțumesc atât colegilor din ASF pentru că au înțeles importanța acestei inițiative și au contribuit la conturarea acesteia, cât și experților Autorității pentru Digitalizarea României pentru sprijinul oferit în elaborarea documentației specifice depunerii unui astfel de proiect.”, a declarat Alexandru Petrescu, președintele ASF.

Inițiativa vine ca răspuns la nevoia de transformare digitală a proceselor interne de lucru identificată în toate funcțiile de business ale ASF și la noile provocări în procesul de adoptare a cadrului european de reglementare ce susține obiectivul de integrare a noilor concepte privind finanțele digitale și finanțele sustenabile.

Obiectivul general al proiectului este implementarea unui sistem informatic integrat care să sprijine ASF în eforturile de dezvoltare și diversificare a serviciilor publice electronice oferite către mediul de afaceri, administrația publică și publicul larg prin procese interne optimizate de tehnologii digitale.

Cu o perioadă de implementare de trei ani, proiectul va reprezenta o investiție substanțială în viitorul procesului de supraveghere financiară din România, caracterizat de transparență, servicii publice îmbunătățite pentru cetățeni și companii și o interacțiune optimizată cu entitățile financiare reglementate și supravegheate.

Totodată, implementarea acestui proiect va permite ASF să răspundă mai prompt provocărilor pieței financiare care se află într-o continuă evoluție, precum și imperativelor de aliniere la prioritățile-cheie derivate din cadrul de reglementare la nivel european.

*********

Despre Autoritatea de Supraveghere Financiară

Autoritatea de Supraveghere Financiară este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital. A.S.F. contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanţi. Mai multe informaţii puteţi găsi pe www.asfromania.ro.

Sursa: www.stiripesurse.ro

VIDEO Catedrala Sf. Nicolae din Kiev, singura clădire neogotică din oraş, a fost avariată în atacul rusesc de vineri

Ceartă Zelenski – Fico la summitul UE. Fico ameninţă să oprească livrările de electricitate, dacă Kievul opreşte gazele. Zelenski i-ar fi propus 500 de milioane de euro din active ruseşti îngheţate în schimbul susţinerii aderării la NATO. Fico a refuzat