Autoritatea Palestiniană (AP) nu va participa ”în niciun caz” la guvernarea Fâşiei Gaza după război, i-a spus premierul israelian Benjamin Netanyahu emisarului american Steve Witkoff, aflat într-o vizită la Ierusalim, relatează AFP.
”Premierul a precizat că Autoritatea Palestiniană nu va fi în niciun caz implicată”, a anunţat într-un comunicat biroul lui Netanyahu marţi seara, în urma unei întâlniri între cei doi.
Potrivit Planului Trump în vederea unei opriri a Războiului din Fâşia Gaza, rolul Autorităţii Palestiniene – care a condus enclava până la preluarea controlului acesteia în 2007 de către mişcarea islamistă palestiniană Hamas – este vag.
Administrarea acestui teritoriu palestinian urmează să fie încredinţată în mod tranzitoriu Comitetului Naţional de Administrare a Fâşiei Gaza (NACG), alcătuir din 15 membri palestinieni tehnocraţi, plasat sub autoritatea ”Consiliului Păcii” prezidat de către Donald Trump, până când Autoritatea Palestiniană, condusă în prezent de către preşedintele palestinian Mahmoud Abbas implementează un program de reformare.
Planul Trump exclude, în schimb, orice rol al Hamasului şi altor facţiuni armate plaestineien în conducerea Fâşiei Gaza.
În urma unei precedente vizite la Ierusalim la 24 ianuarie, Steve Witkoff s-a întâlnit din nou cu Benjamin Netanyahu marţi, la o zi după deschiderea – foarte limitată – a postului de frontieră Rafah, situat între Fâşia gaza şi Egipt.
În cursul acestei întâlniri, Netanyahu şi-a ”reiterat cererea absolută a unei dezarmări a Hamas, a unei demilitarizări a Fâşiei Gaza şi a realizării obiectivelor războoului înaintea reconstrucţiei” Fâşiei Gaza, potrivit biroului.
Luni, biroul lui Netanyahu şi-a exprimat regretul faţă de faptul că sigla NCAG conţine un simbol al Autorităţii Palestiniene care sugerează o legătură între cele două.
”Israelul nu va acdepta folosirea unui simbol al Autorităţii Palestiniene. Autoritatea Palestiniană nu va avea niciun rol în administrarea F7şiei Gaza”, a subliniat el.
NCAG a răspuns marţi, pe X, că a ”testat o serie de concepte vizuale” şi a subliniat că designul siglei ar putea să fie schimbat.
Comitetul a subliniat că prioritatea este ”ajutorul umanitar, administraţia civilă, reconstrucţia şi un viitor viabil al Fâşiei Gaza”.
Israelul şi Hamasul se acuză zilnic de încălcarea zilnică a acordului de încetare a focului în Războiul din Fâşia Gaza pe care l-au încheiat, în timp ce situaţia umanitară a celor peste două milioane de locuitori ai enclavei rămâne dramatică.


