Autostrada București – Alexandria rămâne Prioritatea ZERO pentru Adrian Gâdea, președintele CJ Teleorman

Autostrada București – Alexandria, un proiect esențial pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere din sudul României, a intrat în etapa finală a aprobărilor necesare pentru demararea construcției. Acest obiectiv de investiții rămâne Prioritatea ZERO pentru județul Teleorman și pentru întreaga regiune, fiind susținut activ de Adrian Gâdea, președintele Consiliului Județean Teleorman.

Proiectul avansează către faza de execuție

Astăzi, în municipiul Alexandria, a avut loc dezbaterea publică organizată în cadrul procedurii de emitere a acordului de mediu, ultima etapă înaintea aprobării indicatorilor tehnico-economici ai autostrăzii. Evenimentul a reunit factori de decizie la nivel local și național, printre care:

Adrian Gâdea, președintele Consiliului Județean Teleorman, unul dintre principalii susținători ai proiectului;

  • Victor Drăgușin, primarul municipiului Alexandria;
  • Laurențiu Alexandru Păștinaru, președintele Agenției Naționale pentru Protecția Mediului;
  • Reprezentanți ai Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR);
  • Specialiștii din cadrul proiectantului, cei care au realizat Studiul de Fezabilitate.

Această etapă reprezintă un moment-cheie în procesul de realizare a autostrăzii, consolidând premisele pentru lansarea procedurilor de licitație și demararea lucrărilor în cel mai scurt timp posibil.

content-image

-Reducerea timpului de călătorie între Alexandria și București la mai puțin de o oră;

-Creșterea siguranței rutiere și diminuarea numărului de accidente pe DN6, una dintre cele mai aglomerate și periculoase șosele din țară;

-Stimularea economiei locale prin facilitarea transportului de mărfuri și atragerea de noi investitori;

-Îmbunătățirea conectivității între Teleorman și principalele coridoare de transport naționale și europene.

“Autostrada București – Alexandria rămâne prioritatea zero pentru județul Teleorman! Am fost și voi fi întotdeauna #laDatorie, urmărind îndeaproape fiecare etapă și fiecare detaliu, până la finalizarea acestui proiect esențial pentru dezvoltarea regiunii noastre. Dezbaterea de astăzi a fost un pas crucial, iar faptul că suntem atât de aproape de aprobarea indicatorilor tehnico-economici demonstrează că acest proiect prinde contur și va deveni realitate!”

Odată cu finalizarea dezbaterii publice și obținerea acordului de mediu, urmează aprobarea indicatorilor tehnico-economici, după care proiectul va intra în faza licitației pentru execuție. Autoritățile locale și centrale sunt optimiste că, în cel mai scurt timp, vor începe efectiv lucrările la această autostradă mult așteptată.

Autostrada București – Alexandria nu mai este doar un proiect pe hârtie – este o realitate care prinde contur!

content-image

Sursa: www.stiripesurse.ro

Răzvan Pîrcălabu a fost reales în funcţia de preşedinte al FR Lupte

Doi tineri – cercetaţi penal pentru trafic de droguri