Autostrada strategică pentru turismul din România, care străpunge Carpați, prinde viteză turbo: Atenție la ce urmează să întâlniți pe șosele

Primele grinzi destinate viaductului Boiţa, una dintre cele mai spectaculoase structuri de pe Lotul 2 al Autostrăzii Sibiu – Piteşti, au început să fie livrate, anunţă Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Braşov. Transportul acestora se face în condiţii speciale, fiecare grindă având aproximativ 40 de metri lungime şi fiind încadrată la transport agabaritic.

”Au început să sosească primele grinzi pentru viaductul Boiţa, parte a Lotului 2 din Autostrada Sibiu – Piteşti! Grinzile au aproximativ 40 de metri lungime şi necesită condiţii de transport agabaritic”, au transmis, marţi seară, oficialii DRDP Braşov.

Potrivit acestora, viaductul de la Boita, are 650 de metri lungime şi 11 deschideri, care vor fi acoperite de 96 de grinzi.

”Pe tot proiectul se vor folosi în total 1050 de grinzi care se vor livra periodic, în următoarele 12 luni”, a mai transmis sursa citată.

Lotul 2 Boiţa – Cornetu (31 km) este construit de asocierea de constructori din Turcia Mapa-Cengiz şi include 7 tuneluri din care cel mai lung, la Câineni, de 1,5 kilometri şi 49 de viaducte.

Autostrada Sibiu – Pitești, parte a Coridorului 4 Paneuropean, va avea în total peste 122 km și este împărțită în 5 secțiuni:

  • Secțiunea 1 (Sibiu – Boița, 13,17 km): Deschisă circulației din decembrie 2022. Constructor: PORR.
  • Secțiunea 2 (Cornetu – Boița, 31,3 km): În construcție, cu lucrări în curs pe viaducte și pregătiri pentru zonele montane. Constructor: firma turcească Makyol.
  • Secțiunea 3 (Tigveni – Cornetu, 37,4 km): Lucrările de construcție au început în 2025. Asociere italo-română.
  • Secțiunea 4 (Curtea de Argeș – Tigveni): În execuție. Constructorul PORR a finalizat forarea celor două galerii ale tunelului Momaia.
  • Secțiunea 5 (Pitești – Curtea de Argeș): Va fi complet deschisă în iunie 2025.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Cinci ţări impun sancţiuni împotriva a doi miniştri israelieni extremişti. Reacția Washingtonului la auzul aceastei decizii

Restricţii de circulaţie pe timp de noapte, instituite la Los Angeles