Avocaţii lui Bolsonaro dau asigurări că fostul preşedinte de extremă dreapta nu a încălcat interdicţia de a folosi reţele de socializare în timpul procesului în care este judecat cu privire la tentativă de lovitură de stat

#image_title

Avocaţii lui Jair Bolsonaro neagă că fostul preşedinte brazilian de extremă dreapta a încălcat o ordonanţă judiciară care-i interzice să se exprime pe reţele de socializare, după ce un judecător al Curţii Supreme braziliene l-a ameninţat cu ”încarcerarea imediată”, relatează AFP.

Fostul preşedinte de extremă dreapta, în perioada 2019-2022 este judecat cu privire la o tentativă de lovitură de stat împotriva actualului şef de stânga al statului, Luiz Inacio Lula da Silva.

El a fost obligat vineri să poarte o brăţară electronică şi să nu mai folosească reţelele de socializare.

Însă Jair Bolsonaro a făcut declaraţii de presă luni, postate rapid pe reţele de socializare.

Judecătorul Alexandre de Moraes de  la Curtea Supremă le-a dat avocaţilor acestuia termen de 24 de ore să prezinte clarificări, ”sub pedeapsa încarcerării imediate”.

Lui Jair Bolsonaro ”nu i s-a interzis în niciun caz să dea interviuri”, iar el nu a ”încălcat”, astfel, ordonanţa, i-au răspuns într-un comunicat avocaţii acestuia.

”El nu a publicat nimic, nu şi-a accesat reţelele de socializare şi nu a cerut unor terţi să o facă în locul său”, adaugă ei.

Tribunalul Suprem Federal, contactat de AFP, a declarat că nu ştie care este următoarea etapă.

Însă presa braziliană scrie că judecătorul ar putea consulta parchetul înainte de a se pronunţa asupra unei evetuale încălcări.

Vineri, magistratul i-a interzis fostului şef de stat să-şi folosească propriile conturi pe reţele de socializare sau pe ale unor terţi.

Luni, judecătorul a precizat că orice difuzare pe platforme ale intervenţiilor lui Jair Bolsonaro, care a acordat mai multe interviuri în weekend, constituie o încălcare a măsurilor pe care le-a dispus şi a avertizat că liderul extremei drepte poate fi arestat.

Avocaţii acestuia au declarat că acesta nu a fost informat cu privire la această a doua decizie.

Judecătorul a justificat aceste măsuri acuzându-l de faptul că incită, împreună cu fiul său, Eduardo Bolsonaro, Statele Unite la ”acte ostile” împotriva Braziliei şi de ”obstrucţionarea” procesului în care este judecat.

Situaţie bizară la Ministerul Culturii: Ministrul Culturii a solicitat abia în 16 iulie eliberarea sa din funcţia de secretar de stat în minister /Decizia, publicată marţi în Monitorul Oficial, dar aplicabilă din 23 iunie, data învestirii Guvernului

Cod portocaliu de caniculă în Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov şi în Bucureşti/ Cod galben în nordul Olteniei, în nordul şi estul Munteniei şi în Dobrogea continentală/ Joi, valul de căldură se va extinde în cea mai mare parte a ţării