Bacău: Un muzeu, o grădiniţă, blocuri şi case inundate în urma ploilor abundente /Trei localităţi au rămas, temporar, fără electricitate / Nu sunt drumuri blocate

Un muzeu, o grădiniţă, subsolurile mai multor blocuri de locuinţe şi gospodării din municipiul Bacău au fost inundate în urma ploilor torenţiale din ultimele ore. Autorităţile anunţă că nu sunt drumuri blocate şi nici nu au fost semnalate victime. Trei localităţi au rămas, temporar, fără alimentare cu energie electrică, avariile fiind remediate.

„Ca urmare a fenomenelor meteorologice manifestate, în data de 14 septembrie a.c, începând cu ora 08:00, când a avut loc schimbul de efective şi până la ora 16:00, s-a intervenit în următoarele situaţii: evacuarea apei din 4 curţi inundate din municipiul Bacău; evacuarea apei dintr-un beci inundat din municipiul Bacău; evacuarea apei din subsolul Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Bacău; evacuarea apei din demisolul Grădiniţei Crai Nou din Bacău; evacuarea apei din 6 subsoluri de bloc din municipiul Bacău” arată bilanţul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bacău.

Pompierii au acţionat de asemenea pentru îndepărtarea unui copac căzut peste un autoturism şi salvarea unei persoane blocată în maşină din comuna Blăgeşti, satul Blăgeşti.

În misiunile de înlăturare a fenomenelor hidrometeorologice sunt angrenaţi 37 de pompieri militari, care folosesc 15 mijloace de intervenţie.

Oficialii ISU precizează că n au fost situaţii care să impună evacuarea populaţiei şi nu există localităţi izolate şi nici drumuri blocate.

Localităţile Brad, Dumbrava şi Iteşti au rămas temporar fără alimentare cu electricitate, la ora transmiterii acestei ştiri avariile produse pe reţeaua de furnizare a energiei electrice fiind remediate.

Inundaţii în Galaţi – Ciolacu: Eu mă oblig în faţa primarului, fiindcă e reprezentantul comunităţii, împreună cu Consiliul Judeţean, ca într-o perioadă scurtă să intervenim să refacem şi casele oamenilor. Conectivitatea e cea mai importantă

Director general în ANPC, recomandări pentru cei care călătoresc au avionul: Atenţie la comercianţii şi pieţele online care nu au sediul in Uniunea Europeană!