Mijlocaşul spaniol Rodri, câştigător al Balonului de Aur 2024, a declarat sâmbătă că jucătorii de la Paris Saint-Germain Ousmane Dembélé şi Vitinha, care au câştigat pentru prima dată titlul de campioni europeni, ar merita trofeul în acest an, relatează AFP.
„Din simpatie, mi-ar plăcea foarte mult ca premiul să fie câştigat de Lamine (Yamal) sau Pedri, dar dacă ne bazăm pe meritele sportive şi pe sezonul realizat, Ousmane (Dembélé) sau Vitinha îl merită”, a declarat Rodri într-o conferinţă de presă.
„Este dificil să judec, pentru că evident am preferinţe pentru colegii mei de echipă. Dar trebuie să spun şi că Paris Saint-Germain a fost cea mai bună echipă a sezonului, aşa că ar fi complicat ca trofeul să nu ajungă la un jucător din această echipă. Mă bucur şi pentru Luis (Enrique) şi Fabian (Ruiz)”, a adăugat el.
Nouă jucători ai Paris SG, autoarea unei cvadruple istorice (Liga Campionilor, Campionatul Franţei, Cupa Franţei şi Trofeul Campionilor), figurează pe lista celor 30 de nominalizaţi pentru Balonul de Aur, al cărui câştigător va fi anunţat la 22 septembrie.
Dembélé, principalul favorit alături de talentatul jucător al Barcelonei Lamine Yamal, este secondat de coechipierii săi Désiré Doué, Achraf Hakimi, Khvicha Kvaratskhelia, Nuno Mendes, João Neves, Vitinha, Fabián Ruiz şi Gianluigi Donnarumma, care a plecat între timp la Manchester City.