Președintele PSD București, Daniel Băluță, declară că forma actuală a bugetului nu reflectă ”o viziune social-democrată” și că ”neajunsurile” proiectului vor fi corectate prin amendamente, în Parlament.
Pentru PSD, una dintre priorități o reprezintă pachetul de măsuri de protecție socială, care este în prezent ”complet subfinanțat”, a spus primarul Sectorului 4, sâmbătă, în cadrul unei conferințe de presă.
Băluță și-a exprimat convingerea că pachetul de protecție socială susținut de PSD va fi adoptat de către Parlament. În prezent, social-democrații caută surse de finanțare pentru implementarea amendamentelor.
”Vă garantez că în Parlament aceste neajunsuri vor fi corectate de PSD, iar bugetul nu poate să treacă în această formă. Am făcut toate eforturile necesare pentru că întârzierea este una absolut nepermisă. Dacă mai stăm mult, nu o să mai facem nimic, nici anul acesta. Ca atare, deficiențele pe care le-am constatat în această lege a bugetului ne-am propus să le corectăm în Parlament”, a arătat Băluță.
El i-a reproșat premierului că nu ține cont de faptul că puterea de cumpărare a scăzut cu 25%, că inflația a ajuns la 10% și că au crescut taxele și impozitele.
”Au durat patru luni până când acest om care frânează dezvoltarea României, pe nume Ilie Bolojan, a reușit de-abia ieri să adopte creșterea salariului minim pe economie. Discutăm despre un om care nu a ținut cont niciodată de nevoile persoanelor cu dizabilități, preferând în contrapartidă să ofere bani pentru a juca la bursă. Niște lucruri care sunt cel puțin surprinzătoare. (…) Un om care – asta vă spun din sânul coaliției – consideră că mamele care își cresc copilul în concediu de maternitate sunt privilegiate față de alte mame din Europa”, a spus Băluță.
Întrebat dacă PSD va continua să facă parte dintr-o coaliție care îl are premier pe Ilie Bolojan, Băluță a replicat că ‘urgența’ acestui moment o reprezintă adoptarea bugetului. Pe de altă parte, a precizat că, în cadrul consultării interne din PSD, se va pronunța împotriva premierului Ilie Bolojan, deoarece este ‘extrem de dezamăgit’ de activitatea acestuia.
”Una este coaliția și alta este Ilie Bolojan. Nimeni nu a spus că nu dorim să continuăm într-o coaliție. Dar o astfel de construcție politică nu stă într-un singur om care, din păcate, și-a dovedit limitele, incapacitatea de a dialoga, lipsa de empatie și mai ales această ‘calitate’ de a frâna orice ține de PSD”, a subliniat el.
Băluță a apreciat că ”mult prea multe” formațiuni politice s-au învățat de-a lungul timpului să folosească ”un limbaj și să aibă o atitudine complet nepotrivită” la adresa PSD.
”Există acest reflex al plăcuțelor suedeze, pe care îl vedem destul de bine implementat în teritoriu. Este un moment de cotitură pentru PSD. Lucruri de genul acesta nu trebuie să se mai întâmple. Oamenii trebuie să știe că noi ne ocupăm cu pasaje, cu poduri, cu spitale, cu autostrăzi. Asta este realitatea și nu cea pe care a reușit cu succes să o genereze domnul Bolojan”, a transmis social-democratul.


