Baraj pentru CM: Italianul Federico Gatti, înaintea meciului cu Bosnia – Este crucial, trebuie să dăm 110 la sută

Jucătorul italian Federico Gatti nu s-a ferit să spună lucrurilor pe nume în legătură cu meciul de marţi împotriva Bosniei, din barajul pentru Cupa Mondială. În infernul stadionului din Zenica, Italia va dori să-şi alunge demonii trecutului şi, în sfârşit, să-şi regăsească drumul spre Cupa Mondială pentru prima dată din 2014

”.Este un meci crucial şi trebuie să punem toată energia noastră în el. Sunt sigur că vom avea acea dorinţă de a lupta până la capăt pentru coechipierii noştri, şi aşa vom obţine întotdeauna rezultate. Starea terenului va vorbi de la sine, dar va fi un meci foarte dificil. Nu am jucat niciodată în Bosnia, dar mi s-a spus că terenul este mic, că suporterii sunt acolo şi că va fi o adevărată provocare”., a declarat Gatti.

Gatti consideră că acest meci poate schimba viitorul jucătorilor şi al naţionalei Italiei. ”Trebuie să ne concentrăm pe noi înşine. Nu-mi place să vorbesc înainte de meciuri. În zilele noastre, toată lumea se crede îndreptăţită să judece. Acest meci ne poate schimba viitorul, trebuie să-l abordăm din această perspectivă, şi atât. Să lăsăm discuţiile în seama altora. Selecţionerul a adus strălucire şi energie. Rezultatele vor contribui apoi la consolidarea grupului; este un proces. Terenul de la Zenica? Am jucat pe terenuri mult mai proaste. Nu ştiu care vor fi condiţiile, dar trebuie să fim pregătiţi pentru orice. Acest meci este atât de important încât, orice s-ar întâmpla, se va întâmpla, dar trebuie să dăm totul la 110%”., a afirmat Gatti.

Italia luptă pentru calificarea la Cupa Mondială cu Bosnia-Herţegovina, marţi, de la ora 21.45, la Zenica. 

CITEȘTE ȘI Capacitatea stadionului echipei din Bosnia şi Herţegovina, redusă la meciul de baraj pentru Cupa Mondială împotriva Italiei viewscnt

Cantus Mundi – Peste 46.000 de copii şi spectatori din întreaga ţară au cântat împreună la Ora Pământului 2026

Apele Române: Viitura pe râul Putna, în plină desfășurare; cota de inundație a fost depășită cu circa 40 de cm