Barajele de calificare la Cupa Mondială din 2026 din zona Africii se vor disputa la mijlocul lunii noiembrie în Maroc

Știri de azi | Barajele de calificare la Cupa Mondială din 2026 din zona Africii se vor disputa la mijlocul lunii noiembrie în Maroc - Știri de azi |
#image_title

Confederaţia Africană de Fotbal (CAF) a stabilit data barajelor de calificare pentru Cupa Mondială din 2026.

Într-o scrisoare trimisă joi tuturor echipelor africane, CAF a anunţat că acestea vor avea loc pe 13 şi 16 noiembrie în Maroc, în stadioane care nu au fost încă stabilite.

Aceste baraje vor lua forma unui turneu cu eliminare directă între cele mai bune patru echipe clasate pe locul al doilea în preliminarii, cu semifinale şi apoi o finală în care câştigătorul va juca turneul intercontinental de baraje al FIFA.

Pentru a determina clasamentul celor patru echipe africane calificate în baraje, CAF se va baza pe clasamentul FIFA disponibil după meciurile internaţionale din octombrie.

În aceeaşi scrisoare, CAF reaminteşte că cele mai bune patru echipe clasate pe locul al doilea din cele nouă grupe de calificare sunt determinate pe baza punctelor acumulate în preliminarii, din care se scad „toate rezultatele echipei cel mai slab clasate din fiecare grupă sau ale echipei retrase”.

Această decizie, luată din cauza absenţei Eritreei de la începutul preliminariilor pentru a nu dezavantaja echipele din grupa sa, fusese deja explicată într-o altă scrisoare trimisă pe 14 martie, dar trecuse total neobservată, conform lequipe.fr..

Știri de azi | Şase persoane, salvate în urma intervenţiilor salvamontiştilor, în ultimele 24 de ore - Știri de azi |

Şase persoane, salvate în urma intervenţiilor salvamontiştilor, în ultimele 24 de ore

Știri de azi | Drepturi vamale: Beijingul acuză Washingtonul de „dublă măsură, dublu standard” - Știri de azi |

Drepturi vamale: Beijingul acuză Washingtonul de „dublă măsură, dublu standard”