Poliţiştii Secţiei de Poliţie nr. 4 Ploieşti au pus în executare, marţi, două mandate de percheziţie domiciliară în municipiu într-o cauză penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis ordin de protecţie a oricăreia dintre măsurile dispuse şi hărţuire.
„Din cercetări a reieşit faptul că, în perioada noiembrie 2024-ianuarie 2025, persoana bănuită de comiterea faptelor ar fi încercat să contacteze în repetate rânduri persoana protejată prin ordinul de protecţie. Totodată, ar fi montat dispozitive de localizare pe autoturismul acesteia”, informează Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova.
Surse judiciare au precizat, pentru AGERPRES, că cei doi sunt concubini, femeia a obţinut un ordin de protecţie, iar bărbatul nu a putut accepta acest fapt.
În urma percheziţiilor o persoană a fost dusă la sediul unităţii de poliţie.
Acţiunile au beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale Prahova.