Bărbat care a expus simboluri legionare, de 1 Decembrie, la Alba Iulia, cercetat sub control judiciar

Un bărbat este cercetat sub control judiciar după ce a afişat, de Ziua Naţională, în faţa Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia, simboluri legionare. La locuinţa sa au fost găsite, în urma unei percheziţii, şi alte astfel de materiale, precum şi o sutană preoţească, pe care el a purtat-o de 1 Decembrie.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia a arătat, joi, într-un comunicat de presă, că poliţiştii de la IPJ Alba – Serviciul de Investigaţii Criminale s-au sesizat din oficiu, în 3 decembrie, în urma informaţiilor şi imaginilor apărute în spaţiul public şi în mediul online, privind utilizarea în public a simbolurilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe.

”Din probele administrate până în prezent a rezultat că, la data de 01.12.2025, în timp ce se afla în mun. Alba Iulia, în faţa Muzeului Naţional al Unirii, într-o zonă aglomerată, în contextul sărbătoririi Zilei Naţionale a României, o persoană de sex masculin a utilizat în public simboluri legionare, respectiv un steag tricolor cu chipul lui Corneliu Zelea Codreanu, fost lider şi fondator al Mişcării Legionare şi alt steag tricolor cu un simbol asociat mişcării legionare, respectiv «crucea în pumn», ocazie cu care a deţinut şi purtat şi alte însemne specifice, arătând susţinere faţă de această mişcare fascistă şi ultranaţionalistă”, au detaliat procurorii.

Ei au adăugat că aceste simboluri au fost expuse ostentativ într-o adunare publică, în proximitatea monumentelor istorice şi în prezenţa unui număr mare de participanţi.

În acest caz, poliţiştii au făcut o percheziţie domiciliară la un imobil din judeţul Mureş, la locuinţa bărbatului fiind găsite şi ridicate materiale de propagandă legionară (steaguri cu stema “Garda de Fier”, cărţi, înscrisuri care îl reprezintă pe Corneliu Zelea Codreanu), dar şi o sutană preoţească de culoare neagră purtată de suspect la data faptei.

Miercuri, bărbatul a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore. În urma probatoriul administrat, procurorul de caz a dispus, joi, punerea în mişcare a acţiunii penale, bărbatul devenind inculpat şi fiind cercetat sub control judiciar pentru 60 de zile.

Guvernul a aprobat instituirea unei scheme de ajutor de stat, cu un buget total maxim estimat de 190 de milioane lei, pentru compensarea creşterii accizei la motorina utilizată drept combustibil pentru motor

A fost lansat Fondul Naţional „Cultura Face Bine”, mecanism colectiv de finanţare a proiectelor culturale din fonduri private