Bărbat condamnat cu suspendare pentru act sexual cu un minor, anchetat pentru pornografie infantilă

Potrivit anchetatorilor, bărbatul care acum are 33 de ani a început să o filmeze în ipostaze sexuale explicite pe o adolescentă încă de pe vremea când aceasta avea doar 15 ani. Anterior, el fusese condamnat pentru că făcuse sex cu fata care are jumătatea vârstei lui.
”Din probatoriul administrat a rezultat că, în perioada 2022 – octombrie 2024, acesta ar fi produs, deţinut şi stocat, prin intermediul telefonului mobil personal, materiale pornografice care ar fi prezentat o victimă minoră (cu vârsta de 17 ani, în prezent), în ipostaze sexuale explicite. Precizăm că, în anul 2023, bărbatul în cauză a fost condamnat definitiv pentru infracţiunea de act sexual cu un minor la 3 ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere, persoana vătămată fiind aceeaşi minoră”, informează, joi, Poliţia judeţeană Prahova.
Anchetatorii au descins la locuinţa suspectului, iar în urma percheziţiilor informatice au fost descoperite mai multe fişiere de tip imagine şi video, în care minora are un comportament sexual explicit.
Miercuri, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Ploieşti au dispus reţinerea bărbatului, pentru 24 de ore, iar joi judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Prahova a dispus arestarea preventivă a acestuia, pentru 30 de zile.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Liga Europa: Tottenham s-a impus la Budapesta, 2-1 cu Ferencvaros

Dronă interceptată în apropierea centralei nucleare Kursk