“La data de 27 august, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB) – Brigada de Poliţie pentru Transportul Public au reţinut un bărbat, în vârstă de 28 de ani, faţă de care sunt efectuate cercetări într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe (trei acte materiale) şi tulburarea ordinii şi liniştii publice”, informează un comunicat al DGPMB transmis, joi, AGERPRES.
Miercuri, poliţişti din cadrul Secţiei 18 Poliţie au fost sesizaţi, prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că partenera sa ar fi fost agresată fizic într-un mijloc de transport din Sectorul 5.
Echipajul de Poliţie deplasat la faţa locului a identificat trei tinere, cu vârste cuprinse între 16 şi 20 de ani, stabilind că acestea au fost agresate de către un bărbat.
“Un echipaj al Jandarmeriei Capitalei, aflat în proximitate, a intervenit prompt, identificând şi imobilizând persoana bănuită, aceasta fiind ulterior preluată de poliţişti. Totodată, un echipaj medical a acordat îngrijiri uneia dintre victime”, a transmis DGPMB.
Cercetările au fost preluate de Brigada de Poliţie pentru Transportul Public, care a stabilit că, în jurul orei 07:00, în timp ce se aflau într-un tramvai care circula pe o stradă din Sectorului 5, pe fondul unor divergenţe verbale, cele trei tinere, în vârstă de 16, 19, respectiv 20 de ani, ar fi fost agresate fizic de bărbatul în vârstă de 28 de ani.
Cercetările sunt continuate de către Brigada de Poliţie pentru Transportul Public, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5.