Bărbat din Suceava rănit grav după ce a rămas cu piciorul prins sub cabina unui excavator răsturnat

Un bărbat de 42 de ani a fost rănit grav în timp ce lucra cu un excavator iar acesta s-a răsturnat și piciorul bărbatului a rămas blocat sub cabină. Incidentul a avut loc marți seara, în Rădășeni, județul Suceava.

Potrivit ISU Suceava, un bărbat, în timp ce executa lucrări cu un excavator, a rămas cu piciorul prins sub cabină, după ce utilajul s-a răsturnat.

Evenimentul, petrecut în localitatea Rădășeni, a fost anunțat la 112 marți seară, în jurul orei 20:20, transmite Mediafax.

Au intervenit pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare, sprijiniți de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean, cu medic.

Pompierii salvatori au eliberat victima, pe care au predat-o echipajului medical.

Ulterior, rănitul în vârstă de 42 de ani a fost transportat la spital, pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.

Sursa: www.stiripesurse.ro

VIDEO Nicușor Dan, despre Dumnezeu: Am început să cred că cineva mă ține în brațe

Pieton accidentat de o maşină de poliţie aflată în misiune, pe linia de tramvai a şoselei Colentina