Bărbat reţinut după ce a condus băut şi a intrat cu maşina într-un gard, după care a fugit de la locul accidentului – Doi copii au fost răniţi

Potrivit IPJ Teleorman, poliţiştii din municipiul Roşiori de Vede au dispus reţinerea unui bărbat în vârstă de 33 de ani, din comuna Ciolăneşti, cercetat pentru vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului şi părăsirea locului accidentului.
Astfel, duminică dimineaţă, poliţiştii au fost sesizaţi printr-un apel la 112 că în comuna Ciolăneşti s-a produs un accident rutier cu victime.
”Din cauze şi în împrejurări ce urmează a fi stabilite din cercetări, în timp ce un bărbat în vârstă de 33 de ani, din comuna Ciolăneşti, conducea un autoturism, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de mers, ar fi părăsit partea carosabilă şi ar fi intrat in coliziune cu un gard. Ulterior, şoferul ar fi părăsit locul accidentului, acesta fiind găsit la domiciliul său”, a arătat sursa citată.
În urma accidentului, au fost răniţi doi copii, unul de un an şi celălalt de zece ani, ei  fiind transportaţi la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
În urma testării cu aparatul alcooltest, rezultatul a indicat o valoare de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat, şoferul fiind transportat la o unitate medicală în vederea recoltării de probe biologice de sânge necesare pentru stabilirea alcoolemiei.
În urma administrării probatoriului, faţă de bărbatul cercetat a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore.
Cercetările continuă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Roşiori de Vede.

La Liga: Atletico Madrid – Leganes 3-1

Au fost descoperite genele de slăbit din corpul uman: Cei care le activează slăbesc foarte rapid