Bărbat reţinut după ce l-a aruncat în latrină pe copilul concubinei sale. Bebeluşul a fost salvat şi dus la spital

Un bărbat a fost reţinut de poliţişti în municipiul Paşcani, judeţul Iaşi, fiind acuzat că l-a aruncat în toaleta din curte pe copilul abia născut al concubinei sale. Bebeluşul a fost salvat şi dus la spital. Iniţial, mama nou-născutului le-a spus poliţiştilor că ea a fost cea care l-a aruncat în latrină crezând că este mort.

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Paşcani au fost sesizaţi că o femeie din municipiul Paşcani se află în stare de lehuzie şi există suspiciunea că fătul nu mai prezintă semne vitale.

Potrivit cercetărilor, femeia de 21 de ani ar fi născut, marţi seară, într-un imobil din Paşcani, iar ulterior, concubinul acesteia, în vârstă de 33 de ani, ar fi aruncat nou-născutul în toaleta din curte.

La faţa locului, s-a deplasat şi o ambulanţă, copilul fiind scos viu din toaletă, în stare de hipotermie şi apoi transportat la spitalul din Paşcani.

Potrivit medicilor, bebeluşul cântăreşte două kilograme.

Mama copilului le-a spus iniţial poliţiştilor că ea a fost cea care l-a aruncat în toaletă, crezând că este mort.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi au dispus, în urma audierilor, reţinerea bărbatului pentru 24 de ore, el fiind acuzat de tentativă de omor.

Bărbatul va fi prezentat în faţa judecătorilor cu propunerea măsurii de arestare preventivă.

Antreprenorii din Vrancea, indignaţi de iniţiativele lui Cristian Popescu Piedone: Distorsionează mecanismele economiei libere. Nu vom accepta ca statul să intervină arbitrar în politicile comerciale ale întreprinderilor noastre

Thailanda vrea să organizeze o cursă de F1 pe circuit stradal începând din 2028, după discuţii cu Domenicali