Bărbat salvat de pompieri de pe o insulă de pe râul Argeş/ El a fost transportat la spital

Un bărbat de 76 de ani a fost salvat de pompierii din judeţul Dâmboviţa de pe o insulă de pe râul Argeş, în zona barajului Zăvoiul Orbului. Ulterior, el a fost transportat la spital.

Pompierii din Dâmboviţa au fost solicitaţi, vineri seară, să intervină pentru salvarea unei persoane din râul Argeş, în zona barajului Zăvoiul Orbului. Acolo s-au deplasat o autospecială de stingere de la Detaşamentul Găeşti, o ambulanţă SMURD din cadrul Gărzii de Intervenţie Vişina şi o barcă de la Detaşamentul Târgovişte.

”În jurul orei 19:38, bărbatul, în vârstă de 76 de ani, a fost evacuat în siguranţă de pe insulă şi predat echipajului SMURD. Persoana salvată a fost preluată de către echipajul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Dâmboviţa şi transportată la spital”, a transmis ISU Dâmboviţa.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Meciul CFR Cluj – Sepsi: Dan Petrescu – Dacă mai erau cinci minute, sunt convins că am fi marcat golul victoriei

Se separă apele în Statele Unite: Tabloidul lui Rupert Murdoch, New York Post, îndeamnă la vot pentru Trump